Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Pentru aniversarea celor 30 de ani de "Viaţa liberă", ne-am gândit, în primul rând, la oameni. Oamenii care fac ziarul astăzi, o parte dintre cei care l-au făcut în aceşti ani, mulţi şi zbuciumaţi pentru presa românească, dar mai ales oamenii pentru care ziarul a trăit şi trăieşte: gălăţenii. Începem astăzi un proiect editorial pentru a vă aduce aproape oamenii care contribuie la apariţia şi difuzarea celui mai vârstnic - deşi mereu tânăr - cotidian al Galaţiului post-decembrist, unul dintre puţinele ziare din ţară care au apărut atunci, în decembrie '89, şi care încă sunt vii, în ciuda multelor vicisitudini, economice, dar nu numai. Pe parcursul acestei luni, vă vom povesti despre ziar şi oamenii lui, iar jurnaliştii de ieri şi de azi vă vor spune cum simt ei timpul trăit aici. Pentru cititori, avem şi alte surprize, aşa că, vă rugăm, ţineţi aproape! 

Ei aduc ziarul în vieţile gălăţenilor

40 de oameni se trezesc zilnic la 4,00 dimineaţa pentru a pune în mişcare mecanismul aducerii în viaţa orașului a informaţiei pe care noi, jurnaliştii, o procesăm pentru locuitorii acestui judeţ şi nu numai. Departamentul Difuzare este componenta care face ca ziarul să aibă sens şi finalitate, reprezentând practic liantul între "fabrica de ştiri" şi marea masă a cititorilor. 

Dacă ei n-ar fi, nu s-ar povesti 

Departamentul care face ca "Viaţa liberă" să aibă sens şi să ajungă efectiv în vieţile gălăţenilor este condus, de mai bine de 15 ani, de Aurora Radu. A venit la "Viaţa liberă" în 2001, moment în care publicaţia, în format exclusiv tipărit, se afla într-un moment culminant. "S-a întâmplat o dată cu apariţia primului număr color al ziarului. A fost punctul maxim de dezvoltare al reţelei. Existau în judeţ 58 de puncte de difuzare, 56 în municipiul Galaţi şi două la Tecuci", ne explică doamna Radu. Tranziţia care a influenţat decisiv evoluţia presei în format tipărit şi internetul, care ne-au adus în spaţiul online unde am câştigat un public extins şi numeros, au făcut însă ca numărul chioşcurilor să se împuţineze în ultimii zece ani. Totuşi, hârtia nu moare, fie că e ziar, fie că e carte. "Prin reţeaua noastră se difuzează cele mai importante publicaţii centrale, reviste, cărţi sau colecţii. Chiar dacă tirajele şi cererea de print au scăzut, avem încrederea că va rezista acel public fidel hârtiei şi serviciilor pe care noi le putem oferi", completează şefa de la Difuzare. Şi pentru că în orice istorie care se respectă trebuie să existe şi un moment critic imposibil de uitat, iată că Difuzarea este departamentul care a resimţit cel mai aprig o astfel de situaţie. "A fost, în urmă cu mai bine de zece ani, o zi în care nu s-a tipărit ziarul din cauza unei defecţiuni la tipografie. O singură zi în care "Viaţa liberă" nu a apărut, iar oamenii nu au avut ce să cumpere de la chioşcuri! Ulterior ediţia a fost tipărită la Ploieşti", aflăm de la doamna Radu. 

Oamenii nevăzuţi care mişcă rotiţele

Numele lor nu apar în ziar, nu scriu articole şi nu vin în contact cu publicul. Cu toate acestea, fără ei mecanismul difuzării, de la preluarea ziarelor din tipografie, transport şi distribuţie ar fi nefuncţional. Ei sunt merceologii, "albinuţele" care mişcă rotiţele şi care se asigură că munca noastră, a jurnaliştilor, şi a gestionarilor, care vă pun informaţia pe tejghea, are sens şi obiect. Veronica Popa, veterana merceologilor, a împlinit 22 de ani de "Viaţa liberă" şi ştie practic toate chichiţele sistemului. Face echipă cu Vasilica Bălan şi "mezinul" Mihai Burlacu, intrat în branşă de numai şase luni. 

Vânzătoarele veterane ale reţelei

O cheamă Steriana Filimon şi este veterana gestionarilor care formează reţeaua de difuzare a "Vieţii libere". Vechimea ei în branşă este aproape la fel de mare cu vârsta publicaţiei - 23 de ani. De mai bine de două decenii, doamna Steriana este cea care le aduce veştile zilei locuitorilor orașului dintr-un cartier mărginaş al Galaţiului, la chioşcul din Micro 39 B. Zi de zi, de la 4,00 dimineaţa, începe programul de la care nu s-a abătut şi nu are de gând să se oprească. "Nu a fost uşor întotdeana, am lucrat şi în două schimburi, dar m-am învăţat şi cu oamenii şi cu ziarele. Nu te poţi rupe uşor de asta. Chiar şi în concediu am ajuns să mă trezesc la aceeaşi oră, munca asta te prinde şi îţi face programul şi în viaţa personală", ne-a spus veterana gestionarelor "Vieţii libere". Peste drum, pe Aleea Comerţului care duce spre piaţa din Micro 39 A, o altă veterană îşi trăieşte, zi de zi, povestea de mesager. O cheamă Elena Vrabie şi de 15 ani le dă "bună dimineaţa" şi un ziar cititorilor din cartier. "Ajungi să cunoşti oamenii în atâţia ani, şi ei te cunosc pe tine. M-am obişnuit cu toate şi nu mi se mai pare nimic greu, nici măcar trezitul de dimineaţă!", ne explică doamna Vrabie. Microbul lucrului cu jurnalul şi oamenii a atins-o, iremediabil, şi pe Maria Oancă, "stăpână" pe zona de la General încă din 1998. 21 de ani de muncă la chioşc şi-au pus adânc amprenta asupra vieţii ei, dar şi a clienţilor. "Nu mai poţi să pleci. Dacă oamenii văd că nu mai eşti, imediat întreabă ce s-a întâmplat, cred că ai făcut ceva rău sau ai păţit ceva. Chiar şi când eram în concediu, mă sunau acasă. De trezit dimineaţa nu se mai pune problema, mă trezesc fără ceas! Ca să fii un bun vânzător trebuie să te implici, să pui suflet, să ştii să arăţi şi să vinzi marfa, iar atunci clienţii sunt mulţumiţi", ne-a dezvăluit doamna Oancă. Un punct de vedere similar l-am aflat şi de la cea de-a patra veterană a mini-seriei celor mai vechi gestionare. Catinca Răşcanu a depăşit vârsta de pensionare, dar nu se poate lăsa. Pur şi simplu, în chioşcul de la "Bănci", a prins contur, în urmă cu 13 ani, o nouă componentă a vieţii ei, atât de importantă încât nicio altă variantă nu i s-a mai arătat tentantă. "Am avut ofertă să plec în altă parte, dar nu am putut. M-am obişnuit cu oamenii, cu publicaţiile, aici e universul meu. Când voi pleca, voi pleca doar acasă", ne explică doamna Catinca. Sunt doar patru dintre cei 38 de mesageri ai "Vieţii libere",  care vin, zilnic, în contact cu publicul prin intermediul celor 35 de puncte de difuzare. Cu siguranţă însă, poveştile celor pe care din considerente de spaţiu nu le-am putut prinde aici, sunt, la fel, pe cât de simple, pe atât de importante.

Citit 1956 ori Ultima modificare Joi, 12 Decembrie 2019 12:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.