Nu pot veni, astăzi mă duc la doamna Mâine,
plec mai devreme, că-i târziu...şi vreau s-ajung
la timp, fiindcă am visat că face pâine
încă de ieri...la revedere, drumu-i lung!
E foarte lung...şi-am auzit că niciodată,
încă de azi, acolo, nimeni n-a ajuns...
am întrebat...ştiu, pentru mine stă la poartă,
cu ne/răbdare şi cu pâine, drept răspuns!
E cam târziu...însă târziul nu mă teme,
am leac de vremea şi de timpul dumnealui...
chiar dacă moartea se trezeşte-n crizanteme
şi-mi face semn că-s visul ei şi-al nimănui!
Nu-mi fac mustrări, nu mă opresc...habar nu are
că merg spre mâine, dar spre mâinele de ieri,
spre înapoi...la început de lumânare,
dar tot la ea ajung...adică Nicăieri!