Galaţiul a ieşit din topul şomajului | Bilanţul anului 2017, la AJOFM

Galaţiul a ieşit din topul şomajului | Bilanţul anului 2017, la AJOFM
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Interviu cu directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, Cezar Năstase.

- Domnule director, ce obiective v-aţi stabilit pentru 2017 şi câte dintre acestea au fost atinse?

- În acest an, AJOFM Galaţi a fost axată pe realizarea mai multor obiective: ocuparea rapida a unui număr cât mai mare de locuri de muncă şi sprijinirea celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă; implementarea măsurilor active şi preventive pentru şomeri şi pentru cei inactivi; combaterea şomajului de lungă durată, astfel încât fiecărei persoane aflate în această situaţie să-i fie acordată posibilitatea de a beneficia de măsuri active, sub aspectul formării profesionale; motivarea angajatorilor pentru a angaja din rândul şomerilor. Noi considerăm că ne-am atins obiectivele propuse, cu menţiunea că mereu este loc şi de mai bine.

- În regulă, atunci să le luăm pe rând. Care este evoluţia şomajului în judeţul Galaţi?

- Rata şomajului în Galaţi este în scădere cu aproape două procente faţă de începutul acestui an şi cu aproape trei la sută raportat la 2010. La sfârşitul lunii noiembrie 2017, rata şomajului a coborât la 7,97 la sută, numărul total al şomerilor înregistraţi a scăzut la 15.459, iar al celor indemnizaţi, la 1.542. În ianuarie 2017, rata şomajului a fost de 9,73 la sută, cu 19.307 - numărul total de şomeri şi 2.726 - indemnizaţi. Şi în anii 2015 şi 2016, când am avut tot peste 2.000 de şomeri, rata şomajului a fost de peste nouă la sută, iar în anul 2010, aceasta a fost chiar de 10,96 la sută. După cum se observă, rata şomajului în judeţul Galaţi se situează pe o curbă descendentă, ceea ce nu poate decât să ne dea speranţe pentru anul 2018, mai ales că încep să fie semnate şi diverse parteneriate pe proiecte cu finanţare europeană. Cel mai spectaculos regres poate fi observat în rândul şomerilor în plată şi, pentru prima dată după mulţi ani, am ieşit din topul judeţelor cu cea mai mare rată a şomajului.

- Scăderea de care vorbiţi este şi consecinţa creşterii numărului de angajări prin intermediul AJOFM Galaţi?

- Creşterea numărului de angajaţi prin procesul de mediere realizat de AJOFM Galaţi nu este singura cauză a scăderii ratei şomajului, dar nu putem să nu observăm o creştere a numărului de angajări faţă de anul trecut. Au fost 6.328 de angajări la sfârşitul lui noiembrie 2017, faţă de 5.596 în tot anul 2016, deci cu peste 700 de angajări în plus. Determinant e mediul economic. Dacă acesta angajează, noi putem interveni. Putem spera ca anul 2018 să continue trendul ascendent în materie de oferte de locuri de muncă şi atunci şomajul va scădea în continuare.

- Ce s-a schimbat în acest an?

- Pe lângă bursele organizate în mod tradiţional, datorită creşterii ofertei de locuri de muncă am putut interveni direct şi indirect pe piaţa forţei de muncă şi vă pot menţiona câteva exemple: întâlniri, în comunele de provenienţă, între şomeri şi angajatori (SC Patisgal, Adina SRL, Cozamin); întâlniri la sediul agenţiei între diverşi angajatori şi şomeri (G.I. Group România); încheierea de parteneriate cu marii angajatori locali şi demararea de acţiuni comune în vederea selectării şi ocupării locurilor de muncă oferite; parteneriat cu ArcelorMittal - programele Şcoala de Ucenici şi Şcoala de Vară; parteneriat cu Damen Galaţi - pentru anul 2018; parteneriat cu Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale pentru Tineri Galaţi, ce are ca scop creşterea şanselor de ocupare a tinerilor cu vârsta de peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului; creşterea şanselor de ocupare pentru mamele tinere victime ale violenţei în familie, care au nevoie de suport pentru întreţinerea unei familii din care agresorul nu mai face parte; creşterea gradului de ocupare a persoanelor de etnie romă supuse excluziunii sociale; creşterea şanselor de ocupare pentru beneficiarii de venit minim garantat şi pentru persoanele aflate anterior în detenţie.

- Câţi şomeri au fost cuprinşi în cursurile de formare profesională desfăşurate de către AJOFM Galaţi?

- Numărul acestora a fost de 681 de persoane, crescând uşor faţă de anul 2016. Având în vedere evoluţia Programului Operaţional Capital Uman (POCU), ne aşteptăm la o creştere şi în 2018.

- Pentru stimularea angajărilor au fost oferite şi prime de angajare, anul acesta. Care a fost numărul acestora?

- Primele pentru angajare sunt oferite prin intermediul AJOFM Galaţi, ca parte a strategiei de ocupare la nivel naţional, şi sunt de diferite tipuri (de activare, de mobilitate, pentru absolvenţi, de angajare). Până acum, AJOFM Galaţi a oferit, în 2017, un număr de 1.147 de prime dintre cele enumerate mai sus.

- Pentru angajatori, au fost oferite stimulente sau subvenţii?

- Angajatorii nu au fost uitaţi. De altfel, încercăm să stabilim o comunicare cât mai bună cu ei, dovadă stând şi acţiunile demarate pe tot parcursul anului. Pentru a ajuta mediul economic gălăţean, cu sprijinul ANOFM, am reuşit dublarea bugetului alocat subvenţiilor, având ca efect indirect angajarea a aproape 1.000 de şomeri. Per ansamblu, AJOFM Galaţi a încercat să aibă o colaborare cât mai corectă şi transparentă atât cu mediul de afaceri, cât şi cu clienţii noştri, astfel încât să avem rezultate cât mai vizibile.

Citit 7120 ori Ultima modificare Sâmbătă, 06 Ianuarie 2018 00:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.