Decizia luată de conducerea Şcolii Gimnaziale Nr. 33 Galaţi de a tăia un copac, care, din spusele administratorului instituţiei, prezenta un mare pericol pentru trecători, i-a indignat pe cititorii noştri, care ne-au trimis sesizări pe adresa redacţiei. La faţa locului, am mai găsit doar cioata din pământ, aflată foarte aproape de gardul şcolii, şi resturile vegetale rezultate în urma doborârii copacului. Deşi lemnul din cioata rămasă era alb, neprezentând nici un semn de ...

Fără permis, a ajuns cu maşina în curtea omului

Luni, 15 Iulie 2019 17:00 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 au fost sesizaţi, telefonic, cu privire la faptul că, pe strada Pictor Octav Băncilă, din municipiul Galaţi, un autoturism ar fi distrus gardul unui imobil. Poliţiştii au mers la adresa indicată şi au constatat că cele sesizate se confirmă, găsind gardul respectiv distrus pe o porţiune de aproximativ 4,30 m, şi în curtea imobilului, un autoturism. În urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul fusese condus de un bărbat în vârstă de 29 ...
„Amenajare arteră de legătură între B-dul Dunărea şi B-dul Marii Uniri”, este investiţia pentru care Primăria Galaţi tocmai a scos la licitaţie un contract cu o valoare estimată de 4.352.053 de lei fără TVA. Este mult aşteptatul drum prin curtea Poliţiei de Frontieră, pentru realizarea căruia administraţia locală a atribuit, în 2016, un contract în valoare de 3.388.039 de lei, firmei Lemacons. Potrivit city-managerului Marius Humelnicu, firma a renunţat la această lucr ...

Parc arheologic în centrul Galaţiului (FOTO)

Marți, 22 Ianuarie 2019 00:01 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În centrul Galaţiului ar putea fi amenajat un parc arheologic cu trei puncte de interes - zidurile mai groase decât la Hanul lui Manuc, pavajul de piatră de râu pe care intrau căruţele şi trăsurile şi „Poarta Turcească”, după cum îi spun gălăţenii monumentalei ruine de pe strada Egalităţii nr. 16 care atestă, printre blocuri şi garaje, că acolo a existat un han. Realizarea unui asemenea parc este atât propunerea arheologilor care, anul trecut, au desfăşurat acolo cer ...

Cum ai grijă iarna de câinele din curte

Sâmbătă, 24 Noiembrie 2018 10:00 | Publicat în SFATURI
Dacă data trecută v-am vorbit despre hainele pentru câini şi cum trebuie să fie ele, acolo unde rasa, vârsta sau blana scurtă a câinelui impun folosirea lor, acum ne vom referi la câinii ţinuţi în curte şi cum trebuie ei protejaţi de frig. În primul rând, cuşca trebuie să fie bine construită, să nu aibă găuri sau fisuri care să permită intrarea precipitaţiilor şi a vântului. Cuşca trebuie aşezată într-un loc ferit de curent, cu faţa spre sud, este ideal să fie un ...

Centenarul Educaţiei cu WC-ul în fundul curţii

Vineri, 31 August 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În anul în care România îşi sărbătoreşte centenarul, aproape un sfert din şcolile din judeţul Galaţi arată, unele dintre ele, mai rău ca în urmă cu… 100 ani! Educaţia, adică taman temelia pentru viitor, rămâne şubredă, subfinanţată, teren de experimente pentru tot felul de ministeriabili puşi pe "reforme" care parcă mai mult încurcă iţele decât să le descâlcească. Şcoala fără apă potabilă şi cu WC-ul în fundul curţii a devenit "brandul de ţară" pentru ...

Unde aveţi voie să creşteţi găini şi animale de curte

Vineri, 13 Iulie 2018 10:30 | Publicat în UTILE
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă oferim sfaturi utile pentru creşterea şi îngrijirea prietenilor necuvântători. Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galaţi, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local (HCL) nr. 260 din 26 aprilie 2018, care poate fi consultată pe portalul Primăriei municipiului Galaţi - www.primariagalati.ro, prevede reguli clare în privinţa creşterii altor animale decât cele de companie ...

WC-ul în fundul curţii rămâne emblema satului gălăţean

Miercuri, 26 Iulie 2017 11:30 | Publicat în SATUL
Două din trei gospodării din România rurală au încă toaletele în fundul curţii, potrivit datelor valabile pentru anul 2014, publicate, recent, de Comisia Europeană. Cu toate acestea, există şi localităţi rurale în care gospodăriile cu privata în locuinţă pot fi numărate pe degete. Un astfel de caz este şi cel al satelor din comuna gălăţeană Bălăşeşti, acolo unde 95 la sută dintre gospodării au încă WC-ul în curte. Colac peste pupăză, puţinele persoane care şi ...

ADOPTĂ UN SUFLET. Oferă-i lui Max o curte plină de dragoste

Marți, 18 Octombrie 2016 19:30 | Publicat în SOCIETATE
Max este un metis de Schnautzer, în vârstă de 10 ani şi 6 luni, foarte prietenos şi devotat familiei. În ultimii cinci ani a fost singurul stăpân în curte, dar poate locui cu alt căţel, dacă li se face cunoştinţă într-un ritm lent. Se ataşează foarte repede de familie şi îi place la nebunie să stea lângă piciorul mesei şi să asculte conversaţiile oamenilor. Este extrem de devotat şi de protector faţă de familie şi casă. Nu prea se înţelege bine cu copiii foarte m ...
După cum anunţam într-un articol anterior, Serviciul Public Ecosal lucrează la un proiect laolaltă cu fundaţia Vier Pfoten, pentru sterilizarea câinilor din curţile oamenilor. Proiectul este încă în chinurile facerii, iar potrivit şefului Ecosal, reprezentanţii Vier Pfoten vor putea începe sterilizarea abia din 2016. „În acest moment echipele mobile ale Vier Pfoten sunt angrenate în alte zone ale ţării şi abia de la anul, dacă vor fi disponibile, să vină şi la Galaţi. ...
Pagina 1 din 2