Un cetățean din Galați, sătul să bată degeaba la ușa autorităților locale, a ajuns și la sediul redacției, cu rugămintea de a-l ajuta
Marcel Băurceanu deține un teren în zona de centură a orașului, unde și-a amenajat o locuință de vară, în jurul căreia cultivă legume pentru familie. Marea sa supărare este legată de faptul că unul dintre vecini a săpat un șanț pe domeniul public, schimbând astfel cursul apei pluviale, care se scurge acum exact în curtea sa, stricându-i culturile.
Pentru că nu a găsit înțelegere la vecinul său, omul a depus petiții și solicitări la toate autoritățile competente. Din păcate, gălățeanul nu a aflat care dintre instituții ar fi abilitată să rezolve problema, având în vedere faptul că fiecare pasează competența în altă curte.
Cu apa de ploaie în curte
"Sunt proprietarul unui teren pe Drumul de Centură din Galați, având în fața porții un teren intravilan de circa 200 mp. Din motive greu de explicat, vecinul meu de la nord a executat, pe acest teren viran, niște diguri, astfel că toată apa care se scurge din șosea și de la ploaie ajunge în curtea mea, producându-mi mari inundații. Având în vedere că situația persistă, m-am adresat Primăriei Galați, proprietara terenului, pentru a interveni cu măsurile ce se impun", se arată în petiția lui Marcel Băurceanu adresată municipalităţii. Acesta susține că răspunsul instituției îl îndrumă să se adreseze Poliției Locale sau celor de la Apă Canal.
Zis și făcut! Marcel Băurceanu a solicitat ajutor peste tot și a scris petiții peste petiții. Omul este dezamăgit că toţi reprezentanţii societăților respective, odată ajunşi la fața locului, promit că vor trimite către superiori plângerea și că îi vor răspunde.
Rezolvare amiabilă sau în instanţă
Pentru că situația din teren nu s-a schimbat în niciun fel, în ciuda promisiunilor, omul a venit la redacția ziarului "Viața liberă", solicitându-ne să-l ajutăm. La rândul nostru, am solicitat Biroului de Presă al Primăriei Galați să ne explice cum stau de fapt lucrurile.
"Având în vedere că nu sunt executate lucrări care să necesite emiterea unei autorizații de construire, Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal nu deține competențe legale pentru a dispune măsuri legale în acest caz. Problema semnalată se poate rezolva pe cale amiabilă sau se poate sesiza instanța de judecată competentă", se arată în răspunsul Primăriei Galați.
Cum în ultimele zile a tot plouat, Marcel Băurceanu nu poate decât să privească neputincios la apa care îi intră în curte, sperând totuși că cineva va face ceva pentru a-l opri pe vecinul respectiv să mai sape pe terenul viran din fața casei sale.