Şofer ucigaş, prins a treia oară fără permis

Şofer ucigaş, prins a treia oară fără permis
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Ivanciu Corcioveiu, şoferul care în urmă cu un an şi jumătate a ucis doi copii la Folteşti, conducând fără permis, a reuşit să bifeze un al treilea dosar pentru că s-a urcat la volan fără carnet, pentru a fura lemne! Pe 24 ianuarie, data la care a fost depistat, sentinţa de 5 ani închisoare pentru ucidere din culpă nu era încă definitivă. 

Anul şi dosarul penal pentru conducere fără permis pare a fi scopul unui individ cunoscut ca pericol în traficul din Galaţi, dar pentru care legea şi cei care o aplică s-au dovedit, deocamdată, prea puţin putincioşi. Ivanciu Corcioveiu (24 ani), devenit cunoscut publicului după ce în toamna anului 2016 a accidentat mortal doi copii la Folteşti şi a fugit din ţară, a fost din nou prins şofând fără permis, zilele trecute. Mai exact, pe 24 ianuarie, infractorul, judecat în libertate după ce a fost adus cu cătuşe din Italia, a fost depistat în zona unei păduri din Măstăcani, la volanul unei maşini care tracta o căruţă burduşită cu lemne. Cel care a dat alarma a fost chiar pădurarul, care le-a indicat poliţiştilor că cel aflat la volan era însoţit de o femeie. 

"Poliţiştii s-au deplasat pe raza localităţii Chiraftei, găsind în apropierea unei locuinţe, atelajul hipo încărcat cu 1.361 metri cubi de material lemnos. Continuând cercetările, au identificat şoferul autoturismului în persoana unui bărbat de 24 ani, din localitate, care nu poseda permis de conducere. Cu privire la segmentele de arbori aflate în atelajul hipo, şoferul şi soţia acestuia au declarat că le-au găsit în apropierea unei păduri", a precizat cms. Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. 

Ivanciu Corcioveiu s-a ales astfel cu cel de-al treilea dosar penal pentru conducere fără permis, dar şi pentru furt de lemne, cu doar două zile înainte ca judecătorii Curţii de Apel Galaţi să se pronunţe în dosarul în care acesta  a fost deja condamnat, în primă instanţă, la doar 5 ani de puşcărie pentru uciderea celor doi copii, conducere fără permis şi fugă de la locul accidentului. 

Scăpat de proceduri, s-a plimbat liber

Ivanciu Corcioveiu este în libertate de aproape un an, după ce a stat în arestul Poliţiei circa cinci luni. În iarna anului trecut, mai exact în februarie, judecătorii s-au trezit în situaţia de a nu putea prelungi mandatul de arestare deoarece precedentul act expirase ca urmare a "plimbării" dosarului de la Judecătoria Tg. Bujor, al cărei complet a fost recuzat de inculpaţi, la Tribunalul Galaţi. Ulterior plasat sub control judiciar cu interdicţia de a părăsi ţara, Corcioveiu nu a fost împiedicat să se plimbe pe unde i-a poftit inima, pentru a-şi rezolva problemele cotidiene. Zilele trecute, el a fost depistat la Vama Oancea, pe sensul de intrare, după ce trecuse graniţa la moldoveni ca să facă plinul la maşină. Deşi termenii controlului judiciar erau clari, deocamdată nu s-a luat nicio măsură mai aspră în privinţa lui, deoarece este necesar să se clarifice modul în care a ieşit din ţară, în acest sens fiind obligatorie o anchetă internă la Frontieră. 

Citit 14489 ori Ultima modificare Marți, 30 Ianuarie 2018 11:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.