O familie a demontat benzile transportoare de la Combinat

O familie a demontat benzile transportoare de la Combinat
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Un kilometru de bandă transportoare dezmembrată de piese metalice importante în mai puţin de două ore este rezultatul unui atac în grup al hoţilor asupra căii de rulare care asigură manevrarea minereului din Portul Mineralier pe platforma Siderurgică. Cei care au descoperit isprava care nu părea să se oprească la bilanţul exprimat mai sus au fost jandarmii, care, în jurul orei 21,00, au observat cum cinci persoane mişunau suspect în zona benzii transportoare, înarmate cu lanterne care s-au stins brusc la apariţia maşinii de intervenţie. În ciuda faptului că au încercat să se facă nevăzuţi, cei cinci, un cuplu, alături de încă două femei şi un bărbat, au fost reţinuţi în vegetaţia din zonă, prin care se regăseau şi numeroase componente metalice, înşiruite pe o distanţă de circa un kilometru. 
"Din verificările efectuate la faţa locului de către jandarmi, cât şi din declaraţia verbală a persoanelor depistate, a rezultat faptul că cei cinci s-au întâlnit în jurul orei 15,00 şi au hotărât ca, odată cu lăsarea întunericului, să meargă împreună să sustragă fier din zona cartier Barboşi, unde sunt amplasate benzile transportoare. În jurul orei 19,00, aceştia au ajuns la locul stabilit de unde au început să descompună componentele metalice ce constituiau angrenajul folosit la transportarea, pe benzi, a minereului între cheiul Dunării şi Combinatul Siderurgic", precizează slt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi. 
44 de suporţi metalici care susţineau benzile transportoare precum şi o rolă, care urmau să fie duse la un centru de fier vechi, au fost predate Combinatului, iar cei cinci au ajuns la poliţie sub acuzaţia de furt calificat.


Citit 5371 ori Ultima modificare Joi, 22 Martie 2018 00:26

3 comentarii

  • postat de aleda
    Miercuri, 21 Martie 2018 10:58
    82.137.8.***
    Pedeasa: sa puna la loc totul, cu ce au! Daca au asa ,,maini,, dibace, si pe frig, seara, atunci au randament maxim! Bineinteles, ca nesupravegheati! :)
    0
    29
    Raportează
  • postat de Rudibravo1951
    Miercuri, 21 Martie 2018 06:17
    82.137.9.***
    Dar unde erau tovarășii când s-au Distrus 28 de fabrici in Galați Au furat de10000 de lei și le va da. 8 ani de închisoare Dar pentru cei care au participat la distrugerea țării de ce le dau arest la domiciliu la Vilă
    4
    12
    Raportează
  • postat de GALATEAN
    Miercuri, 21 Martie 2018 04:31
    95.76.2.***
    Va dati seama cat este de mare foamea?!

    Banuiesc ca persoanele respective erau sub obladuirea Legii 416, venit minim garantat, masa la cantina sociala, pachete grase de sarbatori, si daca primarul le da aceste drepturi si nu-i pune la munca in folosul comunitatii, asa cum prevede legea, sigur si-au gasit ocupatie!

    Si daca-i baga la zdup, tot din banii nostri sunt intretinuti...

    Cat de bolnava este societatea romaneasca!

    Ei sunt, desigur, si masa de vot a PSD-ului!
    2
    24
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.