Un prim pas important în procesul siderurgiştilor

Un prim pas important în procesul siderurgiştilor
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Tribunalul Galaţi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea prin care administraţia combinatului ArcelorMittal a chemat în instanţă 55 dintre propriii muncitori. Reamintim, scopul acestui demers este cel ca instanţa de judecată să dispună declararea ca nelegală a grevei care a avut loc pe platforma perioada combinatului gălăţean în perioada 25-27 ianuarie 2018.

"Soluţia pe scurt: Admite excepţia inadmisibilităţii. Respinge acţiunea ca inadmisibilă. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Galaţi - Secţia I Civilă. Pronunţată în 27.03.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei", se precizează pe portal.just.ro.

În cazul în care administraţia combinatului va face apel la această decizie, există trei variante, după cum ne-a spus Gheorghe Tiber, preşedintele Sindicatului "Solidaritatea": "Dacă şi recursul este respins, varianta cea mai plauzibilă, procesul se termină. În al doilea caz, instanţa reţine sentinţa şi cere rejudecarea dosarului la Tribunal. Iar în al treilea, se reţine sentinţa şi se trimite cazul spre rejudecare pe fond la Curtea de Apel". Oricum, această primă decizie a Tribunalului reprezintă "un pas important pentru salariaţi", a mai spus Tiber.

Mai multe proteste spontane au avut loc în combinatul ArcelorMittal pe perioada negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă. Au existat opriri neprogramate ale lucrului în mai multe sectoare, chiar şi după 26 ianuarie, ziua în care noul contract colectiv de muncă a fost semnat.

Citit 4820 ori Ultima modificare Joi, 29 Martie 2018 18:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.