Şi-a cumpărat permis de conducere cu 400 de euro
Foto: on-line

Şi-a cumpărat permis de conducere cu 400 de euro
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Cetăţeanul ucrainean D.V., în vârstă de 29 de ani, s-a prezentat la controlul de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier - I.T.P.F. Iaşi. Bărbatul conducea un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor marca Mercedes şi o remorcă marca Lamberet, ambele înmatriculate în Ucraina. La controlul de frontieră, D.V. a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un permis de conducere valabil pentru categoriile B, C, C1, D, CE, C1E, având însemnele autorităţilor din Ucraina. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul de conducere în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul prezentat la control de la o persoană din Federaţia Rusă, ale cărei date nu le cunoaşte, în schimbul sumei de 400 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Citit 2946 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Noiembrie 2018 23:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.