Racolate prin metoda loverboy şi obligate să se prostitueze

Racolate prin metoda loverboy şi obligate să se prostitueze
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Trei persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Galaţi, fiind acuzate de constituirea unui grup infracţional, trafic de minori şi trafic de persoane.

Cele trei persoane, T.S., în vârstă de 29 de ani (cunoscut cu antecedente penale), D.M.A., în vârstă de 26 de ani (cunoscută cu antecedente penale), şi D.C.A., în vârstă de 19 ani (cunoscut cu antecedente penale şi dosare pe rol), au constituit un grup infracţional organizat încă din anul 2015, reuşind să obţină sume importante de bani din exploatarea mai multor fete, atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul altor state din Europa.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu sfârşitul anului 2015, inculpaţii T.S., D.M.A. (logodnica inculpatului T. S.) şi D.C.A. (fratele inculpatei D.M.A.) au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, constând în exploatarea prin obligarea la practicarea prostituţiei a unor victime minore şi majore atât pe teritoriul României (în municipiile Galaţi, Iaşi, Braşov, Focşani), cât şi pe teritoriul altor state europene (Spania, Italia, Danemarca, Marea Britanie)", se arată într-un comunicat al DIICOT Galaţi.

Prostituţie în ţară şi străinătate

Procurorii gălăţeni susţin că fetele, atât cele minore, cât şi cele majore, erau atrase în cursă prin metoda "Loverboy", iar apoi erau şantajate emoţional, proxeneţii folosind chiar şi violenţa pentru a le obliga să practice prostituţia. "În perioada 2015-2019, inculpaţii au recrutat prin metoda "Loverboy", transportat, transferat, adăpostit şi primit două victime minore, în vârstă de 16 şi, respectiv, 17 ani, precum şi două victime majore, pe care, prin constrângere psihică şi fizică, menţinere în eroare şi şantaj emoţional, supraveghere şi control a libertăţii de mişcare şi comunicare, le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei, în diferite locaţii din Spania şi Marea Britanie, iar pe teritoriul României în locaţii închiriate pe raza municipiilor Galaţi, Iaşi, Braşov, Focşani", se mai arată în comunicatul DIICOT.

Toţi banii câştigaţi de fete din practicarea prostituţiei erau însuşiţi de cei trei membri ai grupării infracţionale, aceştia strângând peste 88.000 de lei şi peste 52.000 de euro.

Pentru a pune capăt afacerii ilegale, procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au efectuat percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ale inculpaţilor, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate mijloace de probă necesare pentru dovedirea activităţii infracţionale. La finalul percheziţiilor, inculpaţii au fost duşi la audieri, iar apoi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori în formă continuată şi trafic de persoane în formă continuată.

Suportul de specialitate în acest caz a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Citit 8362 ori Ultima modificare Joi, 31 Ianuarie 2019 13:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.