Două mandate de arestare şi o cauţiune de 40.000 de lei

Două mandate de arestare şi o cauţiune de 40.000 de lei
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Cele trei persoane acuzate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Galaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane, au fost prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

După ce au analizat probele de la dosar, judecătorii de la Tribunalul Galaţi au decis că doi dintre inculpaţi trebuie să ajungă după gratii, iar cel de-al treilea poate fi judecat în stare de libertate, stabilind pentru acesta o cauţiune de 40.000 de lei. "Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Tudor Sorin şi Dică Claudiu-Andrei pe o durată de 30 de zile, de la data de 29.01.2019 la data de 27.02.2019 inclusiv. Dispune luarea faţă de inculpata Dică Mariana-Alina a măsurii controlului judiciar pe cauţiune pe o durată de 60 de zile. Dispune ca inculpata să consemneze o cauţiune în cuantum de 40.000 de lei în termen de cinci zile de la rămânerea definitivă a prezentei încheieri", se menţionează pe portalul instanţei de judecată.

Conform deciziei magistraţilor, Mariana Alina Dică nu are voie să părăsească judeţul Galaţi în următoarele 60 de zile şi nu are voie să se apropie la mai puţin de 100 de metri  de persoanele vătămate.

Toţi cei trei inculpaţi au mai avut în trecut probleme cu legea, fiind cercetaţi într-o cauză de tulburarea liniştii şi ordinii publice şi uz de armă fără drept. Atât cei trei, cât şi alte persoane au fost trimise în judecată, Curtea de Apel Galaţi pronunţând anul trecut şi o decizie definitivă. În urma judecării cauzei, Sorin Tudor s-a ales cu şapte luni de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de doi ani,  Alina Mariana Dică a primit o amendă penală în valoare de 3.900 de lei, iar fratele ei, Claudiu-Andrei Dică, o "măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, pe o durată de şase luni".

Aceste antecedente vor înclina balanţa atunci când judecătorii vor da o sentinţă în noul dosar în care cei trei sunt inculpaţi. Până când vor primi însă o sentinţă în acest nou dosar, cei trei inculpaţi au posibilitatea să atace decizia de arestare preventivă, respectiv controlul judiciar sub cauţiune, lucru de care nu au uzat în cursul zilei de ieri.

Citit 3711 ori Ultima modificare Joi, 31 Ianuarie 2019 13:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.