Viorel Gheorghiţă va sta încă o lună în arest

Viorel Gheorghiţă va sta încă o lună în arest
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Judecătorii Curţii de Apel au păstrat decizia Tribunalului prin care lui Viorel Gheorghiţă (FOTO) i s-a prelungit pentru a doua oară mandatul de arestare pentru acuzaţiile de corupţie, şantaj şi abuz în serviciu. Asta după o şedinţă în care procurorii gălăţeni Anticorupţie au fost acuzaţi de faptul că ar copia referatele de propunere a arestării fostului şef al Direcţiei Sanitar Vaterinare şi de Siguranţă a Alimentelor (DSVSA), Viorel Gheorghiţă, şi că timp de două luni de zile nu s-a mai făcut nimic nou în acest dosar.

Acuzaţiile au fost făcute de către unul dintre apărătorii lui Gheorghiţă. Acesta a mai lansat şi întrebarea de ce, în condiţiile în care dispun de aparatura necesară, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) nu au făcut nimic pentru a-l identifica pe cel care a trimis mesajul cu număr necunoscut unuia dintre martori, care s-a simţit, astfel, ameninţat.

Perfect legal!

Acelaşi avocat a vorbit şi despre faptul că procurorii DNA ştiu să facă un soi de management al anchetei în aşa fel încât să le ia ochii magistraţilor atunci când judecă dosarul, imprimându-le ideea că acolo este ceva grav. Acesta a spus că în acest caz, în care se vorbeşte despre 17 persoane urmărite penal, este vorba doar despre cantitate şi nu despre calitate.

Cel de-al doilea avocat, care apără şi interesele celuilalt inculpat, Dumitru Neculai, a pledat pentru faptul că Gheorghiţă nu este vinovat de infracţiunile care i se pun în cârcă, atâta vreme cât potrivit legii nu sunt întrunite condiţiile pentru ca acestea să existe.

Gheorghiţă nu a cerut pentru el carne, ci pentru reprezentantul unui post TV, care urma să facă în schimb nişte clipuri publicitare pentru Grupul Albo. Gheorghiţă a acţionat tot timpul în baza atribuţiilor de serviciu, care-i permiteau să dea termene în care comerciantul să reglementeze neregulile găsite de angajaţii DSVSA.

Mai mult, scoaterea unui imobil din patrimoniul statului şi trecerea în cel al DSVSA, pentru ca mai apoi să fie cumpărat de soţia lui Gheorghiţă este o mişcare absolut legală. Asta a susţinut avocatul, care a adus în sprijinul ultimelor afirmaţii actele normative în baza cărora s-au făcut tranzacţiile.

Gheorghiţă a lăsat să intre pe piaţă carne cu probleme

Într-o replică scurtă, procurorul DNA a susţinut că ancheta este în curs aducând ca argument faptul că zilnic unul dintre avocaţi  este sunat sau înştiinţat prin fax de fiecare pas care se face. Luarea de măsuri asiguratorii, cântărirea sutelor de tone de carne alterată, audierea martorilor, extinderea urmăririi penale, toate au fost date ca exemplu de acte de urmărire care se fac în scopul de a finaliza ancheta. N-a pomenit nimic în schimb de ce anume s-a făcut pentru identificarea mesagerului.

Cât despre arestare, procurorul a cerut respingerea recursului lui Gheorghiţă deoarece asupra acestuia planează acuzaţii grave, dând exemplu faptul că a lăsat să intre pe piaţa gălăţeană produse neconforme, care au prezentat, urmare a analizelor făcute, bacteria E.coli. Se pare că argumentele DNA-ului au convins tripleta de magistraţi care a judecat recursul.

Reamintim că Gheorghiţă este cercetat de DNA alături de omul de afaceri Dumitru Neculai, acuzat de complicitate la abuz în serviciu, de dare de mită şi de falsificare de alimente.

Tot ieri ar fi trebuit să se judece la Tribunal şi eliberarea pe cauţiune a lui Gheorghiţă, dar, pentru că dosarul se afla pe masa de lucru a magistraţilor Curţii, s-a dat un alt termen.

Citit 1889 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.