Şi-a modificat certificatul de înmatriculare

Şi-a modificat certificatul de înmatriculare
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

La sfârşitul săptămânii trecute, în jurul orei 0.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul român N.O., în vârstă de 26 de ani. Tânărul conducea un autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la termenul de valabilitate al inspecţiei tehnice periodice (ITP) înscris în certificatul de înmatriculare prezentat la control pentru autoturismul în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că data care atestă valabilitatea ITP  a fost modificată, documentul fiind falsificat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Citit 1741 ori Ultima modificare Luni, 28 Octombrie 2019 15:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.