Şase magazine din Galaţi care se pregăteau să facă prima mare vânzare cu ocazia sărbătorlor de iarnă au fost călcate de poliţişti chiar în ajun de Moş Nicolae. Poliţiştii Serviciului Economic susţin că aveau informaţii cu privire la faptul că respectivii agenţi economici vindeau produse destinate copiilor, care nu doar că erau contrafăcute, dar erau şi periculoase pentru aceştia. În urma controalelor în punctele de lucru vizate, au fost identificate şi ridicate 1.121 de astfel de jucării, care nu au mai ajuns în ghetuţele celor mici, ci în în custodia poliţiei, urmând a fi expertizate pentru a se confirma dacă sunt cu adevărat periculoase. Valoarea mărfii confiscate depăşeşte suma de 23.000 de lei. În paralel, poliţiştii au deschis şase dosare penale pe numele reprezentanţilor societăţilor respective, pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. În plus, unui agent care nu utiliza casa de marcat i-a fost aplicată o amendă de 1.500 de lei.
Jucării periculoase, confiscate de Moş Nicolae Scris de Mariana Constandache
Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Unde sunt amplasate astăzi radarele Se dublează amenzile pentru chefliii care dau muzica tare UPDATE: Final fericit pentru bărbatul de 67 de ani dispărut în satul Țepu de Sus Nașterile în spital, sub ochii unui ”asistent” ales UPDATE: Ofițer împușcat în cap în Pădurea Gârboavele. Cum a fost găsit polițistul
Mai multe din această categorie:

