UPDATE | Comisarul șef din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Galaţi, Mitică Petcu a fost plasta în arest la domiciliu. Asta a decis Tribunalul Galați, care a respins solicitarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați.
”Respinge ca nefondată propunerea formulată de Parchetul DNA -Serviciul Teritorial Galaţi, privind arestarea preventivă a inculpatului major Petcu Mitică. În baza art. 227 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Penală în referire la art. 220-221 din Noul Cod de Procedură Penală dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Petcu Mitică, pe o durată de 30 zile”, se arată pe portalul instanței de judecată.
În această perioadă, Mitică Petcu nu are voie să își părăsească domiciliul și nu are voie să ia legătura cu martorii și suspecții din dosarul în care este anchetat.
Decizia luată de magistrații Tribunalului Galați nu este definitivă, ea putând fi atacată, atât de comisarul șef, cât și de procurorii DNA Galați, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Comisar şef, reţinut pentru luare de mită | Un comisar şef din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Galaţi a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii Direcţiei Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi. Este vorba despre Mitică Petcu, care este acuzat de procurorii anticorupţie de comiterea a 13 infracţiuni de luare de mită.
Conform procurorilor DNA Galaţi, Mitică Petcu, în calitatea sa de comisar şef cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, ar fi primit, în perioada ianuarie - februarie 2020, de la mai multe persoane, diferite sume de bani şi alte bunuri, care nu i se cuveneau. Mita era oferită, susţin anchetatorii pentru programarea "peste rând" a candidaţilor la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme sau preschimbarea fără programare a permisului de conducere.
Mitică Petcu urmează să ajungă în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar procurorii DNA continuă ancheta în acest caz, actele de urmărire penală vizând şi alte persoane.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.