Criminalii, violatorii și tâlharii nu mai pot fi eliberați condiționat

Criminalii, violatorii și tâlharii nu mai pot fi eliberați condiționat
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat, miercuri, iniţiativa legislativă semnată de şapte liberali potrivit căreia criminalii, violatorii şi tâlharii nu mai pot fi eliberaţi condiţionat.

"Ca urmare a acestei legi, nu mai pot fi eliberaţi condiţionat infractorii care comit următoarele infracţiuni: omor, omor calificat, exploatarea cerşetoriei, folosirea unui minor în scop de cerşetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, agresiunea sexuală, act sexual cu un minor, corupţia sexuală, tâlhăria calificată, tâlhăria urmată de moartea victimei", a declarat Florin Roman, unul dintre iniţiatori.

Proiectul mai spune că liberarea condiţionată în cazul detenţiei pe viaţă poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat efectiv 25 de ani de închisoare. În cazul celor care se află în închisoare, se dispune liberarea condiţionată dacă cel condamnat a executat cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin patru cincimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

"În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 65 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit.b)", mai spune proiectul de lege.

Proiectul a fost aprobat tacit de Senat în mai 2018.

Legea urmează să fie trimisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Citit 1804 ori Ultima modificare Vineri, 19 Iunie 2020 00:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.