Și-a cumpărat permis ca să scape de amenzi

Și-a cumpărat permis ca să scape de amenzi
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Cetăţeanul din Republica Moldova, P.S., în vârstă de 32 de ani, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier. Bărbatul conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un  automarfar marca Daf şi o remorcă marca Schmitz. La controlul de frontieră, pe lângă documentele de călătorie, la solicitarea oamenilor legii, bărbatul a prezentat și un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, valabil pentru categoriile "B",“C”, "BE" şi “CE”.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma căroraau constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a procurat documentul prezentat la control, prin intermediul unei persoane, ale cărei date nu le cunoaște, în schimbul sumei de 50 de euro. Acesta a mai adăugat faptul că fiind angajat ca şofer a achiziţionat documentul cu scopul de a-l preda autorităţilor europene, în situaţia în care ar fi fost depistat încălcând prevederile legale pe linia circulaţiei rutiere.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Citit 1934 ori Ultima modificare Vineri, 10 Iulie 2020 18:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.