Fostul şef de la Finanţe vrea libertate pe cauţiune

Fostul şef de la Finanţe vrea libertate pe cauţiune
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dumitru Mirică, fost şef al Serviciului Contestaţii din cadrul Finanţelor gălăţene, doreşte şi el să fie eliberat pe cauţiune, după ce a fost arestat, la cererea procurorilor gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) sub acuzaţia de luare de mită.

Cererea sa va fi judecată luni, la Tribunal, când magistraţii îi vor stabili suma pe care trebuie să o achite drept cauţiune, după care această solicitare va fi supusă luării unei decizii.

Reamintim că Dumitru Mirică a fost arestat pentru luare de mită, în urma unui flagrant, efectuat după o întâlnire cu denunţătorul său, proprietar al unei societăţi care comercializează bijuterii din aur.

Mirică a fost prins având asupra lui 1.000 de euro, încasaţi de la cel cu care avusese „întrevederea”. Acesta din urmă a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că Dumitru Mirică i-ar fi spus că doreşte şi bijuterii din aur, dar că urmează ca fiica lui să vină şi să-şi aleagă.

CITEŞTE ŞI   Accizele, aurul şi Mirică

Totul a pornit de la modalitatea de calcul a accizelor pentru aur, metal preţios cu care lucrau denunţătorii. Pentru că primiseră o sancţiune de aproximativ 66.000 de lei din cauză că nu ar fi achitat accizele aşa cum trebuie, denunţătorii au făcut contestaţie, care a fost trimisă la Bucureşti. Din spusele lor reiese că Mirică ar fi primit răspunsul şi, când a văzut că le era favorabil, i-ar fi contactat cerându-le o întâlnire, după care a urmat flagrantul.

Deocamdată, dosarul se află încă în cercetări la procurorii Anticorupţie, iar luni va lua calea instanţei pentru cererea lui Mirică de a fi eliberat pe cauţiune.

Citit 865 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.