Un tânăr în vârstă de 19 ani a escaladat gardul și apoi fereastra unei locuințe și a sustras, dintr-o încăpere în care dormea proprietarul, două telefoane mobile. Tânărul, din comuna Valea Mărului, care a furat obiectele în valoare de 500 de lei, a fost depistat la o stână, pe raza localității. După audierea sa la sediul poliției, a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile.
Hoțul care a intrat pe geam și a furat telefoane, arestat Scris de Beatrice Dumitriu

Mai multe din această categorie: