Un moldovean, în vârstă de 37 de ani, a fost depistat cu două pașapoarte false, ascunse pe gambe. Bărbatul s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova. Deoarece polițiștii au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, a fost efectuat un control amănunțit, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse pe gambele persoanei, două paşapoarte biometrice cu însemnele autorităților din Republica Moldova. În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false. Cu privire la cele constatate, cetățeanul a declarat că a fost contactat de un cetăţean din Republica Moldova, care i-a înmânat documentele, pe care trebuia să le transporte în Turcia, unde urma să le predea unei alte persoane. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Paşapoarte false, descoperite asupra unui cetăţean moldovean Scris de Beatrice Dumitriu

Mai multe din această categorie: