„Criminalilor, dați-mi drumul!” Apelul prin care un gălățean a pus poliția în alertă

„Criminalilor, dați-mi drumul!” Apelul prin care un gălățean a pus poliția în alertă
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Un apel primit pe 112 din partea unui bărbat care a lăsat să se înțeleagă că este ținut ostatic a pus în alertă poliția și serviciile speciale, în cursul serii de vineri, 9 iulie. Apelul a fost dat de pe o cartelă telefonică prepay, operatorul auzindu-l pe bărbat tipând "Criminalilor, dați-mi drumul!", după care convorbirea s-a întrerupt.

Dispecerul a încercat să sune înapoi, dar nu a mai reușit, întrucât telefonul fusese închis.

"Mai multe patrule de poliție au fost dirijate în zona în care S.T.S.-ul a localizat apelul, polițiștii efectuând verificări la societățile comerciale și imobilele din zonă.

Totodată, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

În urma activităților investigative, și având sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, polițiștii au identificat împrejurările în care a fost efectuat apelul și persoana în cauză. Este vorba despre un bărbat, de 27 de ani, din comuna Șendreni, din verificări rezultând că, în cursul zilei amintite, întrucât manifesta o stare de agitație psihomotorie, acesta fusese preluat de pe stradă, de un echipaj al Ambulanței, și condus la Spitalul de Psihiatrie, apelul telefonic fiind efectuat în aceste împrejurări", a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, cms. șef Gabriela Costin.

Polițiștii continuă cercetările pentru soluționarea cauzei.

Citit 6531 ori Ultima modificare Luni, 12 Iulie 2021 00:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.