Oroare într-o familie certată cu legea. Un unchi recidivist i-a tăiat gâtul nepotului

Oroare într-o familie certată cu legea. Un unchi recidivist i-a tăiat gâtul nepotului
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Un bărbat în vârstă de 55 de ani din satul Ijdileni, comuna Frumușița, a ajuns după gratii pentru ca a fost la un pas să îi curme viața unui nepot minor, în vârstă de 13 ani. Agresorul are antecedente penale pentru o altă tentativă de crimă comisă asupra soției lui, în timp ce victima, care a scăpat cu viață, este fiul celui care anul trecut a încercat să îl ucidă pe unchiul ajuns acum în arestul Poliției.

Povestea extrem de alambicată și dramatică a familiei Benea din Ijdileni a cunoscut un nou episod sângeros la finele săptămânii trecute, când între unchiul Vasile (55 ani) și nepotul George (13 ani), a izbucnit un nou scandal. Motivul pare să fi fost faptul că bărbatul i-ar fi luat căruța și calul copilului fără ca acesta să își dea acordul. De aici, și pe fondul consumului de alcool, spiritele s-au încins. Erau bine alimentate de resentimente mai vechi, generate de faptul că tatăl băiatului este acum în pușcărie, în urma unui conflict violent cu fratele său, Vasile. Astfel, acesta din urmă nu a trecut cu ușurință peste cearta cu nepotul și noaptea l-a atacat cu un cuțit, înjunghiindu-l în gât. Numai faptul că scena a fost surprinsă de rude, care au sunat la salvare, i-a salvat viața copilului, așa cum aveau să consemneze anchetatorii. George a fost dus la spital și salvat, în timp ce unchiul Vasile a fost reținut de polițiști și ulterior arestat, în baza unei decizii emise de Tribunalul Galați. 

”Din  probele administrate până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că la data de 28.08.2021, pe fondul unui conflict preexistent, precum şi al consumului de alcool, inculpatul, cunoscut cu antecedente penale, a aplicat unei persoane vătămate minore o lovitură cu cuţitul în zona gâtului, rezultatul letal neintervenind datorită îngrijirilor medicale de specialitate acordate competent şi în timp oportun. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii  penale”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați. 

Vasile Benea va sta după gratii 30 de zile, el fiind cercetat pentru tentativă de omor calificat. Riscă acum între 7 ani și 6 luni și 12 ani și 6 luni de închisoare.

O familie-problemă

Cele întâmplate în casa familiei Benea au șocat și nu prea comunitatea din care face parte.

Tatăl victimei, Costel Benea, este în pușcărie pentru că anul trecut a încercat să îl omoare pe Vasile. A primit 4 ani și 4 luni de închisoare pentru tentativă de omor, condamnarea fiind pronunțată de Tribunal în primăvara acestui an.

Nici Vasile nu este străin de pușcărie, făcând cunoștință cu aceasta după ce a încercat să își ucidă nevasta.

Mai mult decât atât, George, nu este nici el ușă de biserică. Oamenii spun că este certat cu școala, dar prieten cu fărădelegile, dând frecvent iama prin găinile și bunurile sătenilor. Deocamdată, neavând nici măcar 14 ani, nu răspunde penal, situație care s-ar putea schimba odată ce va împlini vârsta legală pentru a avea buletin.

Citit 8957 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Septembrie 2021 23:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.