Magazine cu haine ieftine, lăsate fără marfă

Magazine cu haine ieftine, lăsate fără marfă
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Centrele comerciale cu produse ieftine au intrat în vizorul poliției, care face cercetări cu privire la calitatea mărfii puse în circulație. Preferate de mulți gălățeni cu venituri medii și mici, magazinele au fost percheziționate zilele trecute, mii de articole fiind indisponibilizate pentru că există suspiciunea că poartă mărci identice cu cele înregistrate. 

Obrazul subțire cu cheltuială se ține, dar, când vine vorba de necesitățile de bază, sunt bune și copiile la preț redus. Este principiul după care multe centre comerciale din Galați s-au dezvoltat vânzând articole de îmbrăcăminte și jucării la prețuri reduse, chiar dacă mărfurile nu sunt întotdeauna de o calitate măcar medie. Oficial, în neregulă cu aceste mărfuri este faptul că unele poartă mărci pe care nu ar trebui să le poarte, fiind identice sau similare cu cele înregistrate și pe care, în mod evident, respectivele centre nu-și pot permite să le comercializeze. Astfel s-a ajuns la contextul declanșării mai multor anchete penale, trei dosare fiind în prezent pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. Mai multe percheziții au fost făcute pentru adunarea de probe, mii de articole de la haine la jucării fiind luate în custodie de polițiștii de la Investigare Fraude. 

”În urma perchezițiilor, efectuate la punctele de lucru a trei societăți comerciale, au fost descoperite și indisponibilizate 1.256 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării contrafăcute, în valoare de 69.028 de lei. De asemenea, au fost ridicate documente de evidență contabilă și extracontabilă, care atestă comercializarea unor astfel de produse”, a precizat cms. șef Gabriela Costin, purtătoarea de cuvânt a IPJ Galați. La unul dintre centrele comerciale verificate, polițiștii au constatat că nu se eliberau bonuri fiscale și au aplicat o amendă de 20.000 de lei, confiscând totodată aproape 6.000 de lei, bani încasați și netrecuți prin casa de marcat.

Citit 4108 ori Ultima modificare Luni, 04 Aprilie 2022 01:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.