Aproape ucis de la o țigară cu "iarbă", într-un conflict armat în Ţiglina

Aproape ucis de la o țigară cu "iarbă", într-un conflict armat în Ţiglina
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Un tânăr din Galați a fost la un pas de moarte, în timp ce un altul a ajuns după gratii, în urma unui conflict care a pornit de la o tranzacție eșuată cu droguri. Cel care acum este acuzat de tentativă de omor a fost înșelat de un dealer de marijuana, iar cel care a căzut victimă confruntării care a urmat a fost un prieten care venise să aplaneze conflictul.

O țigară cu "iarbă" pentru a condimenta distracția a fost mobilul de la care două găști s-au încăierat în fața unui bloc din Țiglina 1, altercația în care s-au folosit cuţite și sprayuri lacrimogene soldându-se cu rănirea gravă a unuia dintre participanți și cu arestarea altuia, un tânăr de numai 22 de ani. Cristian Drosu este cel pentru care judecătorii au hotărât trimiterea după gratii pentru următoarele 30 de zile, sub acuzația de tentativă de omor, pentru că, în cursul altercației pornite de la o "înșelăciune" a unui amic care s-ar ocupa cu vânzarea de stupefiante, a lovit cu cuțitul suficient de tare cât să trimită un adversar în spital. Cel puțin asta au consemnat anchetatorii, care, sprijiniți de concluziile medico-legale, au încadrat incidentul în categoria celor cu grad crescut de periculozitate.

"Dealer" bătut și amic înjunghiat

Distracția lui Cristian Drosu și a altor patru amici a început într-una din serile trecute, în Parcul Rizer. Câțiva aveau la ei un cuțit și niște sprayuri lacrimogene, "ca să se apere de câini și de pericole", așa cum aveau să declare la anchetă. Cum timpul trece mai frumos când este pigmentat cu senzații inedite, Drosu le-a propus prietenilor să dea o fugă în Țiglina 1, la un amic, Edi, să cumpere o țigară cu "iarbă", pe care să o fumeze toți. Zis și făcut. Ajunși în fața blocului D4, Drosu l-a sunat pe Edi, care a ieșit afară cu un mic plan: să îi păcălească, în sensul că nu ar fi vrut să le dea "iarbă", ci o țigară obișnuită. Strategia nu le-a fost pe plac amicilor lui Drosu, care l-au lovit pe dealer până l-au lăsat lat, pe asfalt. Nici câțiva prieteni sosiți în zonă ca din întâmplare, care ar fi vrut să îl ajute, nu au fost de folos. Provocându-se reciproc, s-au încăierat, iar în timpul altercației Drosu a luat cuțitul de la unul dintre amicii cu care venise și l-a lovit pe unul dintre "adversari", un anume Florin. Acesta a ajuns la spital cu multiple leziuni, cea mai gravă fiind, desigur, cea provocată de cuțit, despre care medicii legiști aveau să spună că i-a pus viața în pericol. "Partea vătămată a fost lovită cu un cuțit în zona hemitorace antero-lateral dreapta, lovitură care i-a cauzat o plagă înjunghiată penetrantă, care necesită pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale", au consemnat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, în propunerea de arestare preventivă a lui Cristian Drosu. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă să ajungă după gratii cel puțin cinci ani.

Citit 16688 ori Ultima modificare Marți, 31 Mai 2022 22:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.