* Ieri-dimineaţă, la ora 4, poliţiştii Ionică Dajboc şi Vasile Iordan i-au pus cătuşele *
Domiciliat în Chiraftei, Ionel Radu (n. 5 august 1989, fiul Tudoriţei şi al lui Pandele) a fost cercetat, de către Poliţie, pentru săvârşirea unui şir de infracţiuni cu gravitate deosebită, de la loviri până la tâlhărie. La 7 iulie a.c., prin ordonanţă semnată de prim-procurorul Dumitru Baciu, de la Parchetul Tg. Bujor, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale. Ionel Radu, inculpat.
Când să-l audieze însă, ia-l de unde nu-i! Făptuitorul s-a sustras de la urmărirea penală, încercând să fenteze Justiţia. Judecat în lipsă, se emite pe numele său mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Băieţi inteligenţi, poliţiştii de la Măstăcani, coordonaţi de comisarul Ion Oprea, comandantul Poliţiei Tg. Bujor, au luat „la bani mărunţi” felul de a trăi al lui Ionel Radu, constatând că acesta nu lasă să treacă ziua sa naştere fără să o sărbătorească.
Aşa că, joia trecută, pentru că era – v-aţi dat seama! – 5 august, i-au ţinut sub supraveghere discretă locuinţa, familia şi prietenii mai apropiaţi. Se pregătea într-adevăr ceva acasă la el, dar cu perdea.
Spre seară, Ionel Radu se „lupta” cu friptura la grătar şi băutura rece. I s-a urat „La mulţi ani!”, a fost îmbrăţişat, s-au ridicat paharele în cinstea sa. Lăsat să petreacă în voie, a fost „săltat” ieri-dimineaţă, la ora 4, direct din pat.
Ca măsură de prevedere, pusă în aplicare cu sprijinul unui echipaj de intervenţie de la Poliţia de Frontieră: la ora 3.20, ieşirile din satul Chiraftei erau blocate.
Cine sunt oamenii legii care i-au pus cătuşele lui Ionel Radu: agentul-şef Ionică Dajboc, şeful Postului de Poliţie Măstăcani şi colegul său de uniformă, Vasile Iordan.
Mahmur, arestatul a declarat că nu i-a spus nimeni că Judecătoria Tg. Bujor a hotărât să fie arestat preventiv, fapt ce nu stă în picioare. Chemat luna trecută la Parchet, tatălui său i s-a adus la cunoştinţă, oficial, că pe numele lui Ionel se afla în vigoare un mandat de arestare ce nu putea fi dus la îndeplinire pentru că feciorul său era dispărut de la domiciliu.
După 5 ore de la arestare, Ionel Radu a fost dus în faţa procurorului, pentru a fi audiat. Despre fărădelegile sale, săptămâna viitoare.