Un recidivist care s-a dat drept angajat la Primăria Galaţi şi a înşelat mai multe persoane spunând că le poate ajuta să obţină locuinţe sociale sau ANL nou construite, situate în Galaţi, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Procurorii anticorupţie de la Serviciul Teritorial Galaţi îl cercetează pe Lucian Boisan, recidivist, fără ocupaţie, pentru trafic de influenţă şi fals material în înscrisuri oficiale, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Tribunalul Galaţi a emis joi, la cererea procurorilor anticorupţie, un mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru 29 de zile.
Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a procurorilor anticorupţie reiese că, în perioada ianuarie - august, sub pretextul că este angajat la Corpul de control al primarului municipiului Galaţi, Lucian Boisan a cerut 9.900 de euro şi 22.150 de lei, din care a primit 5.250 de euro şi 10.050 de lei de la 18 persoane.
„Pentru realizarea scopului urmărit, inculpatul a falsificat, prin xerocopiere şi scanare cu antetul Primăriei Galaţi şi semnătura primarului, mai multe înscrisuri prin care se atesta, în mod fals, repartizarea apartamentelor, apoi a comunicat fiecărui denunţător câte trei sau patru astfel de înscrisuri”, au precizat procurorii DNA.
Alături de Boisan mai este cercetată încă o persoană, au menţionat procurorii, fără a preciza identitatea acesteia.
Mediafax