Trei ani de închisoare pentru o crimă!

Trei ani de închisoare pentru o crimă!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

George Voicu, tânărul în vârstă de 18 ani din Cudalbi, care şi-a omorât în bătaie un vecin pe care l-a surprins  furându-i o sticlă de vin, a primit trei ani de puşcărie din partea magistraţilor Tribunalului.

Voicu mai este obligat de instanţă să-i plătească familiei celui ucis 40.000 de lei drept daune morale, precum şi 4.560 de lei cheltuieli materiale. Decizia a fost dată acum câteva zile şi are cale de atac.

Reamintim că anul acesta, pe 2 iunie, George Voicu l-a surprins în casă pe consăteanul său Toader Lungu, în vârstă de 40 de ani. Voicu locuia singur, după ce mama şi fraţii lui plecaseră la muncă în Italia. Auzise de la vecinii săi că Lungu obişnuia să-i intre în curte, de unde pleca întotdeauna cu câte o sticlă de vin.

Pe 2 iunie, a avut ocazia să vadă asta cu ochii lui şi de aici s-a ajuns la crimă. Iniţial a auzit zgomote în bucătăria casei, a mers să vadă ce se întâmplă şi l-a surprins pe consăteanul său cu o sticlă plină de vin. Furios, Voicu a început să-l lovească, iar vecinul său a reuşit să scape cu fuga.

Mai târziu lui Lungu i s-a făcut rău, astfel că Lungu a ajuns la spital, unde a şi decedat mai târziu, ca urmare a unei insuficienţe cardio-respiratorii acute.

George Voicu a fost arestat pentru omor, iar în iulie, a fost trimis în judecată, procurorii reţinându-i scuza provocării. Acest ultim aspect, dar şi faptul că a mers pe reglementările care-i permit reducerea pedepsei cu o treime, dacă recunoaşte fapta aşa cum au reţinut-o procurorii, i-au adus o pedeapsă de trei ani pentru o faptă atât de gravă.

Citit 1352 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.