Judecătorii i-au respins solicitările lui Banaş

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Magistraţii Curţii de Apel au respins recursul declarat de fostul arhitect-şef al Primăriei, Ion Banaş, împotriva deciziei Tribunalului de prelungire a arestului cu încă o lună. După cum se ştie dosarul fostului angajat al municipalităţii se apropie de final. El este acuzat de luare de mită de către procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Aceştia din urmă l-au prins pe Banaş cu 5.800 de lei, bani luaţi de la cel care s-a dovedit a fi denunţător. În calitate de arhitect-şef al Primăriei, Banaş i-a promis omului că-l va ajuta să intre în legalitate cu un balcon construit fără toate autorizaţiile necesare.

În timpul anchetei au mai apărut alţi trei denunţători, care au reclamat că Banaş le-ar fi făcut promisiuni asemănătoare fără să se ţină de cuvânt. Tot legat de prima faptă a mai picat şi capul Luminiţei Micuţă. Ei i s-a reproşat faptul că ar fi intervenit pentru Banaş, la primul denunţător, pentru ca acesta să-şi schimbe declaraţia şi că fostul arhitect şef i-ar fi cerut-o.

Dacă Banaş şi-a recunoscut vina pentru a beneficia de scăderea cu o treime a pedepsei şi pentru ca totul să se termine cât mai repede, Micuţă le-a spus judecătorilor că nu a făcut decât să-şi exprime o opinie în faţa denunţătorului pe care-l cunoştea deoarece avea relaţii de serviciu cu acesta. Femeia a mai spus că nimeni din familia Banaş nu i-ar fi solicitat un asemenea serviciu.

Cert este că în acest dosar se mai aşteaptă doar declaraţia unui singur martor pentru ca să i se pună capăt la Tribunal. La fel de cert este că Banaş doreşte să fie pus în libertate, cu atât mai mult cu cât şi-a recunoscut fapta, iar prejudiciul este acoperit prin sechestrul care i s-a pus pe casa de la Lepşa. Deocamdată, însă, magistraţii nu au dat undă verde solicitărilor sale.

Citit 937 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.