Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Suveica mea de dulce şi de post,/ declar război indiferenţei tale:
te lustruiesc, te mângâi, te sărut/ ca pe-un totem, zic rugi şi osanale,
descânt să-ţi crească rostul şi să treci/ uşor, triumfătoare, prin urzeală,
să nu se-ncurce iţele, să n-ai/ noduri pe pânză, intrigă banală!
Pun fire de păianjen pe mosor,/ şi-ntind (pe sul şi vis) aiastă fire,
ca pe un câmp, unde se duc soldaţi/ să ţeasă imnuri moarte de iubire
pe toată arborada şi pe tot/ concret/abstractul stării din vătale...!
Din pântecul războiului s-aud/ corăbii cum, prin lacrimile tale,
se duc s-aducă mult necunoscut,/ or, pline cu minciuni, să se scufunde,
de parcă spata ar fi stră/bătut/ ecoul destrămărilor fecunde!
Suveica mea, eşti gata de-nceput?/ văd vremea pe vârtelniţă cum tace,
văd timpul ţesător cum dă-ndărăt/ candoarea-n clocot şi războiu-n pace!
