Şase luni cu suspendare pentru profesorul Chifan

Şase luni cu suspendare pentru profesorul Chifan
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Acuzat de cei de la DNA că a vândut lucrarea unei studente al cărui îndrumător fusese, Neculai Chifan s-a ales cu o pedeapsă cu suspendare dar şi cu 3.200 de lei, pe care trebuie să-i achite pentru ancheta şi procesul său

Procurorii Anticorupţie au cerut condamnarea la închisoare a lui Neculai Chifan, iar avocatul inculpatului a solicitat achitarea lui, Tribunalul însă a decis: şase luni de închisoare, dar cu suspendare condiţionată, cu un termen de încercare de doi ani şi jumătate. Cu alte cuvinte dacă ar mai săvârşi o nouă infracţiune în această perioadă „de încercare”, lui Chifan i s-ar revoca suspendarea şi ar face închisoare.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru pedeapsa accesorie dată de instanţă, care constă în interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales, dar şi pe acela de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Mai exact, dat fiind faptul că şi pedeapsa accesorie este suspendată, Chifan are în continuare aceste drepturi sub condiţia de a nu săvârşi o altă faptă penală timp de doi ani şi jumătate. De remarcat este faptul că magistratul a dispus confiscarea sumei de 410 lei, cu care Chifan a vândut o lucrare de licenţă. De asemenea, el este obligat de instanţă să achite 3.200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Sentinţa dată de Tribunal nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel.

Reamintim că din calitatea de decan al Facultăţii de Ştiinţe, Neculai Chifan a fost trimis în judecată pentru luare de mită de către procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Anchetatorii au concluzionat că în aprilie 2009, Chifan a vândut cu 410 lei o lucrare de licenţă. Lucrarea a fost susţinută în iunie 2007 de o studentă a cărui îndrumător a fost. Procurorii au mai susţinut şi faptul că prodecanul promisese să mai dea încă 30 astfel de lucrări în schimbul unor sume care variau între 100 euro şi 200 de euro. Potrivit comunicatului emis de cei de la DNA, cuantumul ar fi fost stabilit şi în funcţie de notele obţinute de acei studenţi, absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii „Dunărea de jos” şi ale căror lucrări urmau să fie vândute.

Citit 6083 ori Ultima modificare Vineri, 20 Ianuarie 2012 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.