Penitenciarele, la raport

Penitenciarele, la raport
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, în sala „Auditoriu” a Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii – Galaţi, a avut loc şedinţa regională de bilanţ a activităţii desfăşurate în anul 2008 de Penitenciarele Galaţi, Brăila şi Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti. La eveniment au participat, pe lângă comandanţii celor trei penitenciare: Valeriu Ţugui - Penitenciarul Galaţi, Ionel Gâlcă – Penitenciarul Brăila şi Dănel Cristinel Sarău – Penitenciarul Tichileşti, şi prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panitescu şi directorul general adjunct al Administraţiei Penitenciarelor din România, comisar şef Firinel Ungureanu. De asemenea, la prezentarea bilanţului au participat reprezentanţi ai tuturor instituţiilor cu care cele trei penitenciare au legături de colaborare.

„Penitenciarele din zona Dunării de Jos şi-au asumat anumite misiuni pe care le-am atins în anul 2008. Singurul obiectiv pe care nu l-am atins anul trecut este legat de completarea numărului de cadre necesare în aceste instituţii. Deşi au fost candidaţi, foarte puţini au fost declaraţi admişi. Deşi momentan astfel de concursuri sunt suspendate, sperăm să atingem în 2009 obiectivul nerealizat”, a declarat domnul Dănel Cristinel Sarău.

Citit 1937 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.