Şase ani de puşcărie pentru şi-a lăsat rudele şi prietenii fără case

Şase ani de puşcărie pentru şi-a lăsat rudele şi prietenii fără case
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Şase ani de puşcărie a primit Elena Buta (fostă Petrea), femeia care a reuşit să-şi înşele rudele, prietenii, chiar şi pe propriul soţ, cărora le-a luat banii şi casele, folosindu-se de acte încheiate în diverse birouri notariale. Elena Buta mai este obligată de Tribunalul Galaţi să le achite victimelor sale 155.000 de euro şi 40.000 de lei. Până la momentul în care Buta va epuiza toate căile de atac în justiţie va rămâne liberă. Reamintim că avocata femeii a cerut să se ţină seamă de faptul că Elena Buta nu a acţionat singură, că a fost constrânsă şi chiar ameninţată de cei cu care „a lucrat” şi că prejudiciul nu ar fi bătut în cuie atâta vreme cât sumele au fost mai mici decât se scria în contractele de împrumut, girate cu apartamentele păgubiţilor. Cu aceste ultime afirmaţii se pare că au fost de acord şi magistraţii, având în vedere că Parchetul Tribunalului reţinuse un prejudiciu de patru miliarde şi jumătate de lei vechi şi 155.000 de euro, iar instanţa l-a redus pe primul la 40.000 de lei.

Condamnata a spus că nu a  fost singură

Elena Buta a recunoscut că şi-a înşelat prietenii, soţul şi pe unchiul acestuia, luându-le apartamentele, dar a menţionat că nu ar fi putut să facă nimic fără ajutorul lui Florin Zugravu, care avea o agenţie imobiliară, şi fără Constantin Mocanu, care ar fi ameninţat-o cu moartea ca să facă şi alte contracte după ce-l încheiase pe primul. „Ei spun acum că nu mă cunosc, dar eu fără ei nu puteam să facă toate astea”, le-a spus Buta magistraţilor.

O condamnată şi un dosar în lucru

Reamintim că în rechizitoriul procurorilor sunt amintiţi toţi notarii la care Elena Buta a mers, angajaţii unora dintre aceştia cumpărând locuinţele păgubiţilor. Sistemul era unul simplu la prima vedere. Se făceau nişte împrumuturi, iar giranţii, prieteni şi rude cu femeia, fără să ştie îşi puneau gaj casele. Facem precizarea că potrivit rechizitoriului Parchetului, s-au făcut o serie de disjungeri, atât pe notari, cât şi pe ceilalţi cu care femeia ar fi lucrat. Deocamdată, doar notarii s-au ales cu neînceperi ale urmăririi penale, ceilalţi participanţi aflându-se în anchetă la Serviciul Investigare Fraude, rămânând de văzut ce se va alege din acest dosar.

Citit 4036 ori Ultima modificare Luni, 02 Aprilie 2012 23:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.