Un gălăţean propune castrarea pedofililor

Un gălăţean propune castrarea pedofililor
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

 

* "Solicit iniţierea unei campanii de presă în vederea modificării legislaţiei privind sancţionarea faptelor de viol şi pruncucidere", este mesajul gălăţeanului Jenică Brassei *

Ştirile care vorbesc despre cazurile nefericite de viol, pruncucidere, pedofilie etc. nu îi lasă indiferenţi pe gălăţeni. Unii îşi exprimă părerile pe site-urile ziarelor sau posturilor de televiziune. Dar de aici şi până la a lua atitudine pentru găsirea soluţiilor care să ajute la evitarea unor astfel de evenimente nefericite este o cale destul de lungă.

Jenică Brassei, un gălăţean simplu, vrea însă să iasă din tipare şi să ia atitudine. Domnia sa a venit la redacţie cu o propunere cât se poate de clară şi speră ca iniţiativa sa să obţină ajutorul concetăţenilor. „Solicit iniţierea unei campanii de presă în vederea modificării legislaţiei privind sancţionarea faptelor de viol şi pruncucidere”, a fost mesajul clar cu care Jenică Brassei a venit la redacţie.

Am stat de vorbă cu dumnealui şi am încercat să aflăm care este propunerea sa. „Mi-aş dori schimbarea legislaţiei şi pedepsirea mult mai aspră a violatorilor, cu trimitere specială către pedofili. Pentru aceştia ar trebui aplicată castrarea chimică. O astfel de măsură ar exclude recidiva. Mai mult decât atât, nu am fi nici primii şi nici singurii care am lua o astfel de decizie. Castrarea chimică se aplică în Polonia, stat membru U.E. şi în Moldova.

În cazul unui concurs de fapte, viol cu consecinţe grave (deces, infirmitate irecuperabilă etc.), faptele să fie disjunse şi sancţionate individual. La violul în grup să li se aplice castrarea chimică tuturor făptuitorilor”, ne-a explicat gălăţeanul.

Jenică Brassei consideră că legislaţia ar trebui schimbată şi pentru cei care săvârşesc astfel de fapte după ce au consumat alcool. „Starea de ebrietate să devină circumstanţă agravantă”.

Pedeapsă mai mare pentru pruncucidere

Jenică Brassei îşi doreşte şi o pedeapsă mai mare pentru părinţii care îşi omoară copiii: „Pruncuciderea ar trebui încadrată ca omor deosebit de grav, cu sancţiunea aferentă (până la 25 ani de detenţie), fără admiterea eliberării condiţionate pentru bună purtare”.

Gălăţeanul are şi o explicaţie pentru o astfel de măsură: „De la momentul consumării actului sexual până la evoluţia sarcinii de 12 săptămâni, potenţiala mamă are timpul material să conştientizeze sentimentul maternităţii şi are opţiunea acceptării sau refuzului de a deveni mamă, refuz prin întreruperea de sarcină asistată medical. De la trei la nouă luni de sarcină, la termen, potenţiala mamă optează pentru păstrarea nou-născutului sau încredinţarea lui unei instituţii abilitate (abandon în sistemul social de stat). Uciderea pruncului după naştere este crimă cu premeditare, victima fiind în imposibilitate de a se apăra”, explică Jenică Brassei.

Propunerea legată de castrarea chimică a pedofililor nu este o noutate pentru ţara noastră. În 2001, comisa juridică din Senatul României a respins proiectul de lege care prevedea castrarea chimică a pedofililor condamnaţi cu circumstanţe agravante. Conform proiectului, ar fi fost castraţi chimic pedofilii ce au comis fapta asupra unui minor înrudit, aflat în grija, tratamentul sau paza lor, precum şi cei care au săvârşit fapta în vederea producerii de materiale pornografice.

Deşi mulţi români ar fi fost de acord cu această măsură menită să protejeze minorii, senatorii au considerat că ea nu este cea mai bună soluţie.

Citit 1979 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.