Statul plăteşte chiria pentru două judecătoare din Galaţi

Statul plăteşte chiria pentru două judecătoare din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În rândul celor 192 de persoane care au locuinţe de serviciu de la Regia Protocolului de Stat şi cărora li se decontează chiria din buzunarul public se numără, pe lângă politicienii din Galaţi, şi două judecătoare care au plecat din urbea noastră şi activează acum la Înalta Cure de Casaţie şi Justiţie.

Prima este chiar şefa acestei instanţe, judecătoarea Livia Doina Stanciu, celălalat magistrat fiind Mariana Ghena, care activează la Secţia Penală a Curţii Supreme. Pentru cele două judecătoare gălăţence, statul plăteşte chirii care însumează aproximativ 1.000 de lei. Astfel, Livia Stanciu locuieşte, în Capitală, în cinci camere plus una de serviciu, pentru care i se achită o chirie de 699,3 lei, iar Ghena are trei camere, pentru care i se plătesc 293,27 de lei.

Lista chiriaşilor a fost pusă la dispoziţie de către Guvern, care a făcut precizarea că pentru fiecare individ în parte chiria este plătită de ministerul la care este angajat. Se mai face menţiunea că statul achită chiriile de până la 1.550 de lei pe lună, iar tot ceea ce depăşeşte această sumă este suportat din buzunarul chiriaşului. Mai trebuie precizat că în ciuda sumelor modice vehiculate în această listă, legea permite asemenea realităţi, contractele fiind încheiate cu fiecare chiriaş în parte.

Livia Stanciu a ocupat, printre altele, funcţia de preşedinte al Tribunalului Galaţi cu delegaţie, în vreme ce Mariana Ghena a plecat la Înalta Curte după ce, din 2006 până în 2010, a fost şefa Curţii de Apel Galaţi.

Lista a apărut în contextul în care premierul Victor Ponta a anunţat că numărul locuinţelor de serviciu ale Regiei Protocolului de Stat ar trebui redus la 20 - 25 de apartamente pentru demnitari, la care să se adauge zece vile de protocol pentru şeful statului, preşedinţii Parlamentului şi prim-ministru, iar restul activelor să fie vândute.

Citit 3313 ori Ultima modificare Luni, 21 Ianuarie 2013 16:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.