Marţi, la Tribunal, fostul şef al ITM va afla dacă se va întoarce la muncă

Marţi, la Tribunal, fostul şef al ITM va afla dacă se va întoarce la muncă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În dosarul fostului şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ionel Petrea, judecătorul va lua o decizie abia marţea viitoare, în ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a ordinului prin care a fost demis de ministrul Muncii. După cum se ştie, Petrea s-a adresat magistraţilor cu mai multe cereri: suspendarea ordinului, anularea acestuia şi reintegrarea în funcţia deţinută, solicitând şi despăgubiri materiale şi morale pentru că a fost concediat.
Potrivit magistraţilor, dacă ar fi suspendat actul prin care a fost destituit, Petrea s-ar putea întoarce la locul de muncă, pentru că situaţia ar reveni la momentul de dinaintea concedierii. Dacă nu ar fi suspendat ordinul, procesul ar merge înainte, judecându-se pe anularea actului administrativ, reintegrarea în muncă şi daune.

Citit 1842 ori Ultima modificare Joi, 20 Iunie 2013 18:05

12 comentarii

  • postat de cobra-galati
    Luni, 24 Iunie 2013 18:18
    DREPTATE PENTRU PETREA IONEL

    Desi nu a fost talerul dreptatii imi doresc ca justitia galateana sa treaca peste comanda pesedista mai nou uselista,ce o inrobeste de ani de zile si sa acorde verdictul dreptatii.Si ultimul salahor isi scoate pe o punga de cafea medical pt cele 16 ore,dar ditamai directorul ITM!
    Clar se vrea destituire la comanda politica.USL fiind la butoane obligat isi ia partea leului cu privire la lucrarile cele mai banoase,si dl PETREA IONEL cam isi face de cap!Trebuie lichidat si numit un simpatizant1
    0
    0
    Raportează
  • postat de JUSTITIARUL
    Luni, 24 Iunie 2013 11:40
    Astia ca el nu se mai satura niciodata de putere si averi. "traiasca u.t.c.-ul"
    0
    0
    Raportează
  • postat de COMISARUL MICLOVAN
    Sâmbătă, 22 Iunie 2013 23:00
    Dreptatea este la bulau in cazul lui.CE EXPERIENTA DE TEHNICIAN ARE ACEST PETREA?Specialisti ca el sunt pe toate drumurile.Sa iasa la pensie ca a furat destul si nu a facut nimic pentru sclavii care muncesc pe "plantatiile" din judetul Galati.rusine lui si echipei care a pastorit-o atatia ani.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Cobra-Galati
    Sâmbătă, 22 Iunie 2013 21:34
    Sper ca in sfirsit sa vad un verdict just!Si anume : REPUNEREA IN FUNCTIE A LUI PETREA IONEL.
    Cum am mai spus nu a fost el talerul dreptatii dar trebuie stopat linsajul politic.Un simplu muncitor pt 16 ore da o cafea la medicul de familie si este ok.Asa ca ditamai directorul ITM cu experienta sa nu se poate sa fi facut altfel!Sint chichite tehnice la care au apelat nenorocitii de la USL ca sa numeasca politic viitoarea unealta a lor,ca de cele mai mari lucrari le vor cistiga alde USL si ITM trebuie pus la punct sa nu cumva sa le controleze firmele lor ce exploateaza salariatul galatean.
    DREPTATE PT PETREA IONEL!
    0
    0
    Raportează
  • postat de anonim
    Sâmbătă, 22 Iunie 2013 20:37
    Unde la munca ? la RAHOVA , la TICHILESTI, sau la JILAVA?SAU LA COCA-COLA, CATUSA, SAU ETERNITATEA? PETRE-PETRE, LASANEEEEE LASANEEEE!
    0
    0
    Raportează
  • postat de maso chist
    Sâmbătă, 22 Iunie 2013 17:21
    -nimic nu ne mai mira , nici in cazul Petrea nici in alte cazuri. Am citit cu ceva timp in urma cazuri asemanatoare sau pot spune identice sau intamplat si la PROTECTIA COPILULUI, UNDE 3 NENOROCITE , ALEXIU DANIELA , MIROVOV CARMEN si CRIsTOLOVEANU EMILIA DAU AFARA OAMENI PE BANDA , in general pe cei care nu au contribuit si nu contribuie ca bani la sustinerea lor politica. Ca sa nu va imaginati ca aceste ragule au ramas la conducerea acestei institutii politizate care " fura" 70% din bugetuL CONSILIULUI JUD. sunt niste genii in asistenta sociala.. sa luam cazul CRISTOLOVEANU , ACEASTA INTELECTUALA DE LA REVOLUTIE PANA ACUM NU A FACUT DECAT POLITICA si partide de sex cu MARELE DEPUTAT NICA. SI AOCUPAT DOAR FUNCTII DE CONDUCERE , gen AJOFM-UL DE UNDE A FURAT SUTE DE MII DE EURO, dar amantul NICA tine si aacum dosarul pe care il are la instanta pe loc. SI-A BAGAT LA PUSCARIE CURVA DE CRISTOLOVEANU , finii de cununie iar ea se huzureste la PROTECTIA COPILULUI de unde a mai dat cateva tunuri, plasand pe piata muncii handicapati care sa lucreze in domeniul ATI-ului, sifonand si de acolo suma de 68000 de euro,O alta problema grava este cea cu retetele false de medibcamente catre sunt decontate din bugetul CONSILIULUI JUD. Aceste medicamente nu au ajuns niciodata la nenorocii asistati ci au ajuns sub forma de bani in buzunarele javrelor politice.. Deci , eu-le ai perfecta dreptate cu ce se intampla in spitale , am fost de curand in judetean unde cumperi aproape tot ,iar banii sunt furati de institutii precum ITM-UL , PROTECTI COPILULUI, DESPAGUBIND OAMENII DATI AFARA NEVINOVATI, contractele paguboase de achizitii care se fac si aici ma refer la PROTECTIA COPILULUI unde toate produsele achizitionate sunt cumparate la un pret de 20 de ori mai mare fata de pretul peitii, avand in vedere ca , contractele se fac pe camtitati destul de mari. , preturile ar trebui sa fie destul de mici in comparatie cu piata libera .. verificati-le facturile, contractele , draga CURTE DE CONTURI si alte institutii abilitate ; nu mai stati calare pe micii producatori in piata , care muncesc pentru cativa bani. un an intreg nu stam pititi dupa birouri, iarna la caldurica ,iar vara cu aer conditionat. Apropoo voi cei din Protectia copilului a-ti intrat in spitalul judetean ca sa vedeti cum sunt tratati bolnavii la temp de 35 grade ,iar voi o cohoarta de nemernici sustinuti politic furatul de la gura nenorocitilor de copii si asa credeti voi ca le oferiti protectie?
    0
    0
    Raportează
  • postat de eu
    Sâmbătă, 22 Iunie 2013 11:49
    Vezi ca imi folosesti nick ul, dar nu e problema pentru ca se vede cu ochiul liber care este eu cel suferind de retard mintal pronuntat. Este foarte corect ce spui de Ferguson, numai ca el a fost si este ACTIONAR si discutam de mediul privat. Ce inseamna asta in AGA si in conducerea executiva, descopera tu in urmatorul deceniu, dar intai termina ce ai de invatat anul asta : caca, mama , pipi, nani, apa. Aici e vorba de functie publica, platita din sacosele de bani pe care mi le ia statul in fiecare an. N-am zis boule ca trebuie sa plece, am spus ca nu are puterea intelectuala de a accepta ca gata, a venit randul altui politruc. Adica accepta regulile jocului doar in privinta altora. Dar nu asta e problema, ceea ce ma supara pe mine este ca ITM ul va plati din bani publici procesul cu nea asta in discutie : cheltuieli de judecata, salariu retroactiv, eventuale daune. Adica din banii mei si ai tai, boule. Noaptea la 11 mai bine fa ce faci si dimineata la prima ora, adica labuieste-te ca e mai constructiv, in loc sa mazgalesti peretii. In final, te anunt ca nu am fost salariat niciodata si nici patron de taraba.Si nu sunt fratele tau, mai limbricule
    0
    0
    Raportează
  • postat de un patron care are scarba de Petrea si Nicolae
    Vineri, 21 Iunie 2013 23:03
    Tot sef vrea ?? Mai are un sughit de dat si e gata !!! Sa se duca naibii la pensie si sa ne lase in pace.Eu unul personal m-am saturat de mecla lui de oparit si obosit. Poate il ia si pe obositul ala de insp.Nicolae daca e inca activ si sa plece la pensie impreuna.Asa mai dispare clientelismul si pilele din ITM.
    0
    0
    Raportează
  • postat de postat de eu
    Vineri, 21 Iunie 2013 23:00
    Nu-i tin partea lu' Petrea , dar Ferguson a antrenat Man United pana s-a plictisit si i-au facut si statuie . Si asta se confundase cu functia ... Interesant , urmarind subiectul , am observat ca te repeti , ca l-au pus politic si trebuie sa plece , etc ...Frate , probabil prasesti ceva pe la ITM sau ai in vedere ceva razbunari personale cu Petrea ... Stii cum este , tot fotbalistic vorbind , echipa care castiga , joaca in aceeasi formatie si meciul urmator ! Daca nu au fost probleme la Galati atatia ani , sub atatea partide , ce sens are sa strici ceva care functioneaza , pentru ceva care presupui ca o sa functioneze ...
    0
    0
    Raportează
  • postat de eu
    Vineri, 21 Iunie 2013 18:05
    Din considerente umanitare, ii doresc din tot sufletul sa se termine procesul mai repede, pentru ca daca se mai acorda cateva termene, moare in sala de judecata. Un om marunt, care s-a agatat de o functie pana s-a confundat cu ea. Sa nu fie suparat, si el tot politic a fost numit la vremea respectiva, acum s-a invartit morisca si a venit randul altuia. Partea nasoala e ca va castiga procesul, se va dispune reintegrarea in functie, i se vor acorda drepturile banesti pe perioada suspendarii fara sa fi muncit efectiv precum si daune, insa partidul nu il va mai numi in veci, schimband denumirea functiei, de exemplu : bugetul plateste, partidul imparte functiile dupa cum trebuie iar noi toti, in loc sa primim o aspirina la spital constatam ca trebuie sa venim cu seringa in batista pentru ca nu sunt bani
    0
    0
    Raportează
  • postat de un galatean
    Vineri, 21 Iunie 2013 17:19
    comunistul asta nu poate pleca si la pensie? nu s-a saturat lumea de el?
    0
    0
    Raportează
  • postat de eu
    Vineri, 21 Iunie 2013 13:59
    Probabil , daca se ia o decizie in favoarea lui Petrea , se lamureste multa lume ca in Romania s-a schimbat totusi ceva . In bine ! Profesionalismul inaintea politicianismului . Munca inaintea pupincurismului ... A avut tupeul sa-i provoace pe toti gusatii si lingaii care au incercat sa-l dea afara pe criterii politice !
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.