Ionel Petrea, din nou la Tribunal/ Se judecă anularea ordinului prin care şeful ITM a fost destituit

Ionel Petrea, din nou la Tribunal/ Se judecă anularea ordinului prin care şeful ITM a fost destituit
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe 10 ianuarie, la Tribunal, se va desfăşura un nou termen în dosarul inspectorului şef al ITM, Ionel Petrea. După ce a câştigat suspendarea Ordinului Ministerului Muncii prin care era concediat, Petrea se judecă acum în acelaşi dosar dar pe o altă cerere, de anulare a Ordinului.

Ionel Peterea a dat ministerul în judecată pentru felul în care a fost destituit, solicitând suspendarea Ordinului, anularea lui, dar şi drepturile materiale care i se cuvin de la momentul concedierii sale, precum şi despăgubiri morale în valoare de 15.000 de lei. Practic, acum la Tribunal, acestea sunt solicitările care fie vor fi admise, fie respinse. În acţiunea sa, Petrea a precizat că destituirea i-a fost comunicată pe fax, la terminarea programului de lucru. Ministerul, la rândul său, i-a reproşat că în 2011 nu a fost la muncă 14 ore, fiind plecat la cursuri de instruire şi formare.

Citit 2137 ori Ultima modificare Marți, 07 Ianuarie 2014 17:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.