Fostul şef al ANAF, audiat la DNA într-un dosar de EVAZIUNE FISCALĂ de 15 MILIOANE de euro

Fostul şef al ANAF, audiat la DNA într-un dosar de EVAZIUNE FISCALĂ de 15 MILIOANE de euro
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar s-a prezentat, luni, la DNA, pentru a fi audiat în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro şi pentru a fi anunţat că faptele de care este acuzat au fost schimbate, în baza prevederilor din noul Cod penal. Surse judiciare au declarat, că procurorii îi vor aduce la cunoştinţă o schimbare de încadrare juridică, respectiv că fapta pentru care a fost acuzat va fi reîncadrată în baza prevederilor din noul Cod penal.

Sorin Blejnar este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de fostul său şef de cabinet, Codruţ Marta, fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor Viorel Comăniţă, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa Dan Secăreanu, de soţii Radu şi Diana Nemeş şi de mai mulţi administratori de firme.

Blejnar este acuzat de procurorii DNA că ar fi sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, un grup infracţional care ar fi iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor a unor cantităţi de motorină vândute sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

Citit 1266 ori Ultima modificare Luni, 26 Mai 2014 15:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.