În urma desfacerii căsătoriei prin divorţ, fiecare dintre soţi redobândeşte numele pe care l-a avut înainte de încheierea căsătoriei. Codul civil prevede că soţii pot conveni ca, după divorţ, să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Pentru valabilitatea acestei învoieli, nu se cere îndeplinirea vreunei formalităţi, ci este suficient acordul verbal al soţilor dat în faţa instanței de judecată. În acest caz, instanţa de judecată ia act de învoiala soţilor prin hotărârea de divorţ.
Dacă soţii nu se înţeleg, instanţa poate să încuviinţeze ca soţul care pe timpul căsătoriei a purtat numele celuilalt soţ să-şi menţină acest nume, însă numai dacă există motive întemeiate. Aceste motive pot fi justificate nu doar de interesul unuia dintre soţi, ci şi de interesul superior al copilului.
În practica judiciară, instanţele de judecată au considerat, de exemplu, că dacă un soţ este cunoscut în societate şi în activitatea profesională (ştiinţifică, literară ori artistică, etc.) cu numele din căsătorie, se poate încuviinţa păstrarea de către acesta, după divorţ, a numelui purtat în timpul căsătoriei.
De asemenea, în lipsa acordului soţilor, instanţa de judecată poate încuviinţa mamei la domiciliul căreia a fost stabilită locuinţa copilului minor să-şi păstreze numele pe care l-a avut în timpul căsătoriei, pentru a purta acelaşi nume cu copilul minor.
Dacă nu a intervenit o înţelegere între soţi sau instanța de judecată nu a încuviințat păstrarea numelui după desfacerea căsătoriei, fiecare dintre foştii soţi va purta numele avut anterior căsătoriei.
