BREVIAR JURIDIC/ Cererea de recurs în procesul civil

BREVIAR JURIDIC/ Cererea de recurs în procesul civil
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Recursul este calea extraordinară de atac prin intermediul căreia partea interesată sau procurorul  solicită instanţei de control judiciar, pentru motivele prevăzute de lege, casarea (desfiinţarea) unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în apel sau pronunţate, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi desfiinţarea unor hotărâri în cazurile expres reglementate de lege.

Învestirea instanţei de recurs cu soluţionarea acestei căi de atac se face prin formularea unei cereri de către persoana nemulţumită de hotărârea atacată.

Codul de procedură civilă prevede că această cerere trebuie  să cuprindă următoarele  menţiuni  obligatorii:

  • numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii care exercită recursul pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul;
  • numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul intimatului;
  • indicarea hotărârii care se atacă (numărul dosarului, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, numărul şi data pronunţării acestei hotărâri);
  • motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul (criticile aduse hotărârii atacate) şi dezvoltarea lor sau menţiunea că aceste motive vor fi depuse la dosar printr-un memoriu separat, înăuntrul termenului de recurs;
  • semnătura părţii care formulează recursul sau a mandatarului, când părţile sunt reprezentate în proces prin mandatar, soţ ori rudă până la  gradul al doilea inclusiv, licenţiat în drept şi semnătura avocatului sau a consilierului juridic, în cazul persoanelor juridice.

La cererea de recurs trebuie să se ataşeze dovada achitării taxei judiciare de timbru, precum şi împuternicirea avocaţială sau, după caz, delegaţia consilierului juridic.

Termenul de recurs de drept comun este de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Cererea (declaraţia) de recurs şi, dacă este cazul, motivele de casare  se depun la instanţa de judecată care a pronunţat hotărârea ce se atacă, sub sancţiunea nulităţii, în atâtea exemplare câte sunt suficiente pentru comunicare intimaţilor, plus un exemplar pentru instanţa de recurs.

În cazul în care procurorul a participat la proces, se va depune o copie de pe motivele de recurs şi pentru acesta.

În situaţia  în care intimaţii au un reprezentant comun ori una din părţi figurează în mai multe calităţi juridice, comunicarea cererii şi a motivelor de recurs se va face într-un singur exemplar, alături de exemplarul pentru instanţa de judecată.

Totodată, la cererea de recurs se vor  anexa copii certificate de parte pentru conformitate cu originalul de pe înscrisurile noi (dacă este cazul) folosite ca mijloace de probă în proces, în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare intimaţilor.

Aceste înscrisuri pot fi depuse la dosar atât de către recurent, odată cu cererea de recurs, cât şi de intimat, în combaterea recursului, odată cu întâmpinarea.

Taxa judiciară de timbru pentru recurs este diferită în funcţie de motivele de casare invocate.

Astfel, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede că atunci când se invocă unul sau mai multe dintre motivele de nelegalitate prevăzute de Codul de procedură civilă (motive de procedură), taxa judiciară de timbru este de 100 de lei, iar în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se timbrează cu 50 la sută din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 lei.

Dacă obiectul cererii este neevaluabil în bani, taxa judiciară de timbru datorată este tot de 100 de lei.

Actul normativ sus-menţionat prevede şi taxe de timbru speciale (fixe) pentru exercitarea recursului împotriva anumitor încheieri sau hotărâri judecătoreşti.

De exemplu, se taxează cu 20 de lei cererile pentru exercitarea recursului împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei sau împotriva hotărârii de anulare a cererii ca netimbrată ori nesemnată.

De asemenea, se taxează cu 50 de lei cererile pentru exercitarea  recursului împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritatea de lucru judecat.

Citit 4644 ori Ultima modificare Luni, 22 Februarie 2016 19:01