Legea ARMELOR, călcată în picioare de mai mulţi VÂNĂTORI din judeţul Galaţi

Legea ARMELOR, călcată în picioare de mai mulţi VÂNĂTORI din judeţul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În ţara cu cea mai dură lege a armelor din lume, România, posesorii de arme destinate vânătorii nu se dau la o parte când vine vorba de economie, dar şi de la a fenta regulile după care ar trebui să folosească preţioasele dispozitive. Cel puţin asta au constatat, în ultima vreme, poliţiştii de la Arme, care au derulat mai multe controale la vânătorii din judeţ, unde au găsit pe lângă armele deţinute legal, zeci de cartuşe confecţionate acasă, nicidecum cumpărate şi depozitate după cum scrie la lege.

Cele mai recente verificări, care au avut loc marţi, în comunele Griviţa, Rediu şi Suhurlui au scos la iveală faptul că această ocupaţie în rândul deţinătorilor de arme legale este un obicei larg răspândit.

Controalele, care i-au vizat pe vânători din localităţile amintite, s-au soldat în unele cazuri, nu doar cu dosare penale, ci şi cu anularea dreptului de a mai deţine armă, principalul motiv constituindu-l muniţia.

Astfel, controalele la cei cinci deţinătorii, cu vârste cuprinse între 45 şi 80 de ani, au avut drept rezultat depistarea a nu mai puţin de 30 de cartuşe confecţionate artizanal, 13 deţinute fără actele corespunzătoare, la fel ca şi alte elemente de muniţie, iar 76 de proiectile, destinate vânătorii nu erau depozitate cu respectarea nomelor de siguranţă, în lăzi speciale.

"Verificările efectuate de poliţişti au condus la faptul că bărbaţii au confecţionat muniţia cu mai mult timp în urmă, cu intenţia de a o folosi la vânătoare. Materialele găsite a fost ridicate în vederea confiscării, iar poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, a subliniat cms. Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. 

În cadrul aceloraşi verificări, unul dintre vânători, un bărbat de 61 de ani din Rediu, a fost acuzat şi de braconaj după ce poliţiştii au stabilit că acesta a folosit arma de mai multe ori fără autorizaţii, împuşcând păsări.

Citit 2530 ori Ultima modificare Vineri, 26 Februarie 2016 17:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.