La Jilava, printre cadavre vii

La Jilava, printre cadavre vii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un an şi jumătate de închisoare corecţională, aceasta a fost pedeapsa la care „Tribunalul poporului” l-a condamnat pe tânărul de numai 18 ani Mircea Negoiţă, pentru complicitate la „delictul de deţinere de publicaţiuni interzise” şi participare la „organizaţie subversivă”.

Vă reamintim că nimic din ceea ce securitatea i-a pus în cârcă nu era adevărat, că însuşi Gheorghe Cazan, cel care a lipit materialul contra regimului comunist, l-a absolvit de orice vină. Fără avocat, fără pachete de acasă, după cele trei luni de bătaie şi anchetă, a ajuns la Jilava.

„Când mâncam fasole, era sărbătoare”

„La Jilava, am ajuns între 70 de cadavre vii. Dormeam pe nişte priciuri pe care stăteam ca sardelele. Când se întorcea unul, ne întorceam toţi. Cine n-avea loc dormea jos, pe ciment. O lună am dormit continuu, mă mai trezeau colegii să mănânc. Primeam resturi de la fabricarea orezului, varză, arpacaş. Când era fasole, era sărbătoare. Aveam un singur geam şi dacă se supăra gardianul îl închidea luându-ne şi puţinul aer care pătrundea prin fereastră. Necesităţile le făceam într-un hârdău”.

După carceră, „neagra”

La Jilava, a fost trimis să lucreze la bucătărie pentru că era unul dintre deţinuţii cu cele mai mici pedepse. „În cameră erau oameni cu pedepse de 20 – 25 de ani, condamnaţi la moarte care nu aveau voie să iasă la aer decât cu gardianul”.

„Unul m-a rugat să aduc nişte sare. Am luat de la bucătărie într-o cârpă, vreun kilogram jumate. Când să intru în cameră, plutonier major Ţânţu m-a văzut că am zeghea umflată. M-a întrebat ce am şi până să desfac să-i arăt, a tras, a rupt cârpa şi a împrăştiat sarea”.

„A făcut raport că am vrut să-i dau cu sare în ochi. Nici vorbă aşa ceva! M-a pedepsit comandantul. Am stat  zece zile de carceră, o celulă unde nu se poate sta decât în picioare şi unde primeam doar apă şi o felie de pâine. Apoi am ajuns 30 de zile la izolare, la „neagra”, o încăpere unde curgea apă din pereţi pe jos, iar noaptea alergau şobolanii. Nu puteam să dorm de groază. Am făcut hipertensiune”, ne-a povestit dl. Negoiţă.

A fost apoi trimis la muncă în mina de la Baia Sprie. La o mie de metri sub pământ a spart bolovanii cu barosul până l-a bufnit sângele pe nas. L-a salvat un alt deţinut politic, care lucra ca medic la infirmerie.

A fost marcat de ceea ce a păţit un deţinut înaintea lui: „Un deţinut mai rebel a fost aruncat în sârma ghimpată care era electrificată, 27.000 de volţi. L-a prăjit, iar gardianul din postul de santinelă l-a ciuruit cu pistolul mitralieră. Pentru asta, a fost promovat în grad”.

„Am fost ca şi mort!”

În 1955 a ieşit din închisoare doar umbra tânărului de 18 ani care intrase. „Nu mai aveam haine, nu mai aveam nimic. Mi-au făcut colegii nişte ciupici din pânză de postav, unul mi-a făcut o şapcă, iar un deţinut din Buzău mi-a dat un sacou. Părinţii lui şi-au dat seama după sacou că trăieşte. De dorul băiatului lor, m-au luat la ei acasă două zile şi m-au culcat în camera lui”, spune dl. Negoiţă.

În tot acest timp, de aproape doi ani, familia n-a ştiut nimic de Mircea Negoiţă. Ca să se întoarcă acasă, n-a primit decât un bilet de tren personal. A fost nevoit să înnopteze pe o bancă, în gară, aşteptând trenul.

La 12 noaptea l-a ridicat miliţia. Le-a arătat biletul de tren şi i-a rugat să-l lase să rămână în secţie până dimineaţa pentru că-i era frig. L-au dat afară, spunându-i să cerşească dacă vrea bani de accelerat. N-a cerşit în viaţa lui! La cămin, n-a mai găsit un capăt de aţă din puţinul pe care îl avusese ca elev. A mers pe jos nouă kilometri, printr-o zonă în care lupii sfâşiaseră mai mulţi oameni.

„Am ajuns acasă seara şi am ciocănit în poartă ca un străin. Mama era bolnavă de îngrijorare. Eram ca şi mort, doar înmormântarea nu mi-o făcuse. A doua zi a venit după mine miliţianul din sat”, spune dl Negoiţă.

Explicaţii foto:

1 - Mircea Negoiţă ne arată dosarul său de deţinut politic

2 - "Tribunalul poporului" l-a condamnat pentru o închipuită vină, pecetluindu-i viaţa

- va urma -

Citit 1157 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.