S-a ales cu DOSAR PENAL pentru 198 de pachete de ȚIGĂRI

S-a ales cu DOSAR PENAL pentru 198 de pachete de ȚIGĂRI
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Oancea, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigări, au oprit în trafic, pe raza localităţii de frontieră Oancea, un microbuz marca Mercedes Sprinter. Autoturismul, înmatriculat în Bulgaria, era condus de cetăţeanul moldovean Dmitri B., în vârstă de 32 de ani.

Pentru valorificarea unor informaţii deţinute, poliţiştii de frontieră au procedat la conducerea mijlocului de transport şi a persoanelor, la sediul Sectorului P.F. Oancea. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, oamenii legii au descoperit, ascunse în roata stânga spate, 3.960 de ţigarete (198 de pachete), de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova, în valoare de 894 de lei. 

Conducătorul auto a declarat că ţigările îi aparţin şi avea intenţia de a le transporta în Belgia, pentru consumul său propriu şi al colegilor. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Citit 3558 ori Ultima modificare Luni, 27 Februarie 2017 19:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.