Atunci când părţile doresc să preîntâmpine sau să stingă un litigiu, chiar şi în faza de executare silită, pot încheia o tranzacţie prin care să renunţe la drepturi sau să stipuleze prestaţii noi, să transfere o serie de drepturi de la una la cealaltă, prin aceasta putând să dea naştere unor noi drepturi, să modifice sau să stingă orice alte raporturi juridice decât cele care fac obiectul litigiului.
Pentru a ne afla în faţa unei tranzacţii este necesar să existe reciprocitate a cesiunilor dintre părţi, fără a interesa dacă acestea au valoare echivalentă.
Tranzacţiile se pot încheia doar cu privire la drepturi de care părţile pot să dispună legal şi operează doar cu privire la cauza asupra căreia a fost încheiată.
Tranzacţiile pot fi încheiate doar de persoane care au capacitate deplină de exerciţiu cu privire la drepturile care fac obiectul acestora, forma scrisă fiind obligatorie pentru valabilitate.
Doar lucrurile care sunt în comerţ pot face obiectul unei tranzacţii, legalitatea obiectului fiind obligatorie. Nu pot constitui obiectul tranzacţiei elementele de stare civilă, de capacitate a persoanelor sau cele privitoare la puterea părintească. Părţile nu pot tranzacţiona asupra infracţiunilor însă se poate tranzacţiona asupra acţiunii civile derivând din săvârşirea unei infracţiuni.
Tranzacţia poate fi afectată de aceleaşi cauze de nulitate ca orice alt contract. Sancţiunea nulităţii tranzacţiei operează în cazul executării unui act juridic lovit de nulitate absolută, dar nu şi în cazul în care părţile au tranzacţionat expres asupra nulităţii. De asemenea, nulitatea operează în cazul în care tranzacţia s-a încheiat pentru executarea unui act anulabil. Anularea tranzacţiei poate fi cerută numai de partea care la data închiderii tranzacţiei nu cunoştea cauza de anulabilitate.
Tranzacţia încheiată pe baza unor înscrisuri care s-au dovedit ulterior ca fiind false este nulă de drept. Dacă părţile descoperă ulterior înscrisuri care nu au fost cunoscute părţilor şi care ar fi putut influenţa conţinutul tranzacţiei, acesta nu reprezintă o cauză de nulitate, cu excepţia situaţiei în care înscrisurile au fost ascunse de către una dintre părţi sau, cu ştiinţa acesteia, de către un terţ.
Tranzacţia este nulă de asemenea dacă din înscrisurile descoperite rezultă că părţile sau doar una dintre ele nu aveau nici un drept asupra căruia să poată tranzacţiona.
Tranzacţia asupra unui proces este anulabilă la cererea părţii care nu a cunoscut că litigiul fusese soluţionat anterior printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.
Prin acţiune în nulitate sau acţiune în rezoluţiune ori reziliere se poate desfiinţa tranzacţia care printr-o hotărâre judecătorească pune capăt unui proces început. De asemenea, pentru anulare, aceste tranzacţii pot fi atacate cu acţiune revocatorie sau cu acţiunea în declararea simulaţiei. Ca urmare a admiterii acestor acţiuni, hotărârea prin care fusese constatată tranzacţia nu mai produce niciun efect.
