PERCHEZIȚII de amploare în judeţul Galaţi

PERCHEZIȚII de amploare în judeţul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Miercuri dimineaţă, 21 iunie, mai multe echipe formate din poliţişti de frontieră şi jandarmi, sub coondonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimiunalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Galaţi, au descins la mai multe imobile din judeţul Galaţi.

În total, au fost efectuate 12 percheziţii domiciliare. Acţiunea a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat, format din cetăţeni români şi din Republica Moldova, specializat în săvârşirea infracţiunii de  contrabandă cu produse accizabile din tutun şi energetice (benzină, motorină).

La finalul percheziţiilor, la sediul DIICOT Galaţi au fost aduse, în vederea audierii, 34 persoane.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul sectoarelor Poliţiei de Frontieră Galaţi, Oancea, Folteşti, Brăila, efectivelor de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Galaţi şi lucrătorilor vamali din cadrul D.R.V. Galaţi. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operatiuni Speciale.

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor DIICOT, iar după audierea celor 34 de persoane se vor lua măsurile legale ce se impun.

Citit 16800 ori Ultima modificare Duminică, 10 Octombrie 2021 02:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.