O rețea mafiotă care transforma femei în mașini de făcut bani a fost ”albită” cu prescripții
Duminică, 21 Decembrie 2025 19:00 | Publicat în JURIDIC
Șase ani pe masa unei instanțe și cinci de judecată efectivă au fost necesari pentru a se da verdictul într-unul dintre cele mai ample dosare de trafic de persoane din Galați. 15 inculpați au ajuns în fața Tribunalului Brăila pentru ca, la finalul cercetării judecătorești, șase dintre cei acuzați să scape cu pedepse simbolice, cu suspendare, iar ceilalți să fie, în mare parte, beneficiari ai prescrierii faptelor care s-au întins chiar și pe durata unui deceniu.
”Lotul ...
Poate la săpat șanțuri, turnat betoane sau prin mină ar fi vreo șansă, dar să-i pui să șteargă praful pe rafturi sperând că își vor scoate nelegiuirile din cap și vor prețui munca cinstită, în niciun caz. Realitatea ne demonstrează cum niște dealeri care au otrăvit, peste un deceniu, trupuri şi suflete cu porcării ilegale, au zburdat fericiți pe străzi și au propagat un fenomen pe care numai o lege ca-n Malaezia îl mai poate stârpi.
Frații Amid se odihnesc acum în ...

