Costel Fotea: „Nu luăm echipamente pentru spitale ca să le ținem de muzeu”

Costel Fotea: „Nu luăm echipamente pentru spitale ca să le ținem de muzeu”
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Declaraţia, aparţinând preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a survenit în contextul unei dezbateri din plenul recentei ședințe extraordinare a acestui for.

Dacă aleșilor locali le-a luat mai bine de două ore ca să dezbată bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului pentru 2026 și numeroasele amendamente depuse, discuțiile la bugetul Consiliului Județean n-au durat mai mult de 40 de minute. 

Consilierii județeni PNL au precizat din start că nu au amendamente, ci doar câteva propuneri pentru care speră să se găsească soluții de finanțare.

Singurele amendamente au venit din partea AUR, dar nu au fost supuse la vot pentru că nu primiseră avizele comisiilor de specialitate.

O discuție intensă a vizat solicitarea consilierului județean AUR Șerban Vreme de a dota Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor cu un computer tomograf (CT). Alesul a încercat să apeleze la „latura sensibilă” a președintelui Costel Fotea, afirmând că ar fi din Târgu Bujor, dar acesta a precizat că doar a lucrat un timp la spitalul de acolo.

Pactul președintelui

La insistențele alesului județean, Costel Fotea a propus un „pact”: „Haideți să facem următoarea înțelegere: eu, în fața tuturor consilierilor județeni, îmi asum că spitalul din Târgu Bujor poate fi dotat cu un CT. Dumneavoastră, vă asumați că duceți să lucreze acolo cinci medici radiologi, plus asistente, plus personal calificat”.

Pentru că Șerban Vreme s-a eschivat, Costel Fotea a continuat: „Nu facem investiții doar ca să le facem! Astăzi, Spitalul Județean - deși este spital clinic și avem și Facultate de Medicină în Galați - are un deficit de 10 medici radiologi. Spitalul din Tecuci, deși are 250 de paturi și o rază de acoperire de peste 100.000 de locuitori, are doar un singur radiolog. Noi trebuie să facem investițiile țintit, exact pe ceea ce pot face spitalele și au competență! De acord că ar fi bine să fie și CT, și RMN, și terapie intensivă! Dar la ora actuală, nu numai Galațiul, întreaga țară are un deficit acut de medici. Și mai este un deficit foarte, foarte mare pe ceea ce înseamnă finanțare”, a punctat președintele.

Medici insuficienți în toate secțiile

„La ora actuală, în Spitalul Județean nu sunt medici suficienți pe toate secțiile, deși au fost scoase la concurs de foarte multe ori posturi de medici specialiști pe radiologie, cardiologie intervențională, neurochirurgie, diabet...

Dacă noi, la Târgu Bujor, investim două sau trei milioane de euro într-o aparatură care nu este folosită, cine răspunde? Nu poți achiziționa un aparat, indiferent care este el, dacă nu faci dovada că ai medici și posibilitatea de a-l folosi la capacitate maximă. Dacă aș achiziționa un RMN la spitalul din Târgu Bujor și nu fac dovada că acolo este o adresabilitate foarte mare, ca să se justifice investiția, o să se spună: «Uite nebunul ăla de președinte a achiziționat un RMN și îl ține de muzeu la Spitalul din Târgu Bujor»”, a mai spus Costel Fotea.

Citit 496 ori Ultima modificare Marți, 12 Mai 2026 20:33

1 comentariu

  • postat de Șmen , șmen
    Marți, 12 Mai 2026 21:47
    108.245.201.***
    Care e prețul real ? Care e prețul plătit de voi din buget ? Care e parandărătul ?
    0
    1

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro