Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Începe sezonul colindelor, iar la „Viaţa liberă” am primit deja numeroase solicitări de la cadre didactice din judeţul Galaţi care doresc să ne viziteze săptămâna viitoare, în perioada 15-19 decembrie. Ne pregătim să-i primim şi avem nevoie de ajutor! Ne bucură şi ne onorează interesul, mai ales că, în 2021, când au intrat în redacţie primii colindători, dorinţa noastră a fost să le oferim copiilor, după pandemie, un loc sigur şi frumos unde să poată arăta ce ...

Primul tren Carpatica Feroviar a plecat în cursă

Luni, 08 Decembrie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE

Primul tren al operatorului de stat Carpatica Feroviar România a început luni transportul de cărbune pentru Complexul Energetic Oltenia, pe ruta Turceni - Motru Est, conform Agerpres. Trenul, format din 36 de vagoane și lung de 565 de metri, marchează debutul activității companiei, care a câștigat licitația CE Oltenia pentru un contract de aproximativ 33,8 milioane de lei și 15 luni. Carpatica Feroviar va prelua treptat activitatea CFR Marfă, sub conducerea lui Daniel Apostolache, ...
Pe DJ 251, între localitățile Pechea și Costache Negri, au fost finalizate lucrările de refacere a porțiunii de drum distrusă de inundațiile din 2024. ”Zona a fost grav afectată de viitura de pe lacul și valea Potârnichea, iar acest drum, atât de important pentru cele două comunități, era în pericol de a fi total întrerupt. Investiția derulată de Consiliul Județean Galați, în valoare de aproape trei milioane de lei, a permis punerea în siguranță a DJ 251, infrastructu ...

A încetat din viață un antrenor de legendă al Oțelului

Luni, 08 Decembrie 2025 16:30 | Publicat în SPORT

„Este o zi foarte tristă! Ioan Sdrobiș, antrenor de legendă al Oțelului alături de care echipa noastră învingea marele Juventus Torino în 1988, a plecat dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a anunțat, pe pagina publică de Facebook, SC Oţelul Galați. Născut pe 9 martie 1946, Ioan Sdrobiș era supranumit „Părintele”, fiind recunoscut pentru promovarea tinerilor jucători în echipele pe care le antrena. O dovadă este faptul că l-a lansat în fotbalul mare pe ...

Poza zilei. O trecere de pietoni cu dublare de personalitate

Luni, 08 Decembrie 2025 16:15 | Publicat în EVENIMENT

„Un pic de «adrenalină» la trecerea de pietoni de la Elice”, așa glumeam amar pe 15 mai 2025. Și arătam că, în cazul aleii pietonale de la P-uri şi a noului Parc „I.C. Brătianu”, de la Elice, rampele care ar trebui să ajute persoanele aflate în scaun rulant să coboare de pe trotuar pe carosabil, pentru a traversa strada, nu sunt față în față. Nu se știe cum, dar constructorii nu reușiseră să le „potrivească”. Așa că o persoană aflată în scaun cu rotile, c ...

Magazinul Brico Depot din Galați a fost închis definitiv

Luni, 08 Decembrie 2025 16:00 | Publicat în ECONOMIE

Pentru unii salariați din Galați, Moș Nicolae a luat, nu a dat! Este cazul angajaților magazinului Brico Depot, unitate care a fost închisă permanent începând de luni, 8 decembrie. Decizia închiderii magazinului din Galați nu a fost anunțată public, ci doar pe canelele interne ale companiei, iar o mare parte a salariaților ar fi fost mutați „forțat” la Brăila. Despre închiderea magazinului Brico Depot de pe strada Domnească se vorbea „în târg” de mai multe zile, dar ...

Ucrainean prins la frontieră cu permis de conducere fals

Luni, 08 Decembrie 2025 15:30 | Publicat în Regional

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier efectuează cercetări în privinţa unui cetățean ucrainean care avea asupra sa un permis de conducere fals, cu însemnele autorităților din Federația Rusă, emis pe numele unei persoane din Republica Moldova. Pe 7 decembrie a.c., în jurul orei 12.15, la Galați-Rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, în calitate de șofer al unui autoturism înmatriculat în R ...

Un arbitru dunărean în Brazilia. Din sportul gălăţean

Luni, 08 Decembrie 2025 14:30 | Publicat în SPORT

VOLEI. În perioadele 9-14 decembrie, respectiv, 16-21 decembrie, în Brazilia se dispută două importante competiţii de volei - Campionatul Mondial al Cluburilor. În prima parte, la Sao Paolo, au loc meciurile echipelor feminine, cu participarea celor mai bune grupări din lume, precum cele din Italia, Brazilia, SUA sau Peru. În al doilea turneu, protagoniste sunt campioanele masculine ale Braziliei, Italiei, Poloniei. Turneul va fi găzduit de oraşul Belem. Între cei ce vor veghea la cor ...

Bărbat închis pentru tentativă de omor

Luni, 08 Decembrie 2025 14:00 | Publicat în EVENIMENT

Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, a fost încarcerat vineri, 5 decembrie, pentru tentativă de omor. Acesta a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale - Biroul Urmăriri împreună cu polițiștii din cadrul Secției 5 Rurală Rădești. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, el fiind condamnat la trei ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. In ...

Sporting Liești şi-a luat revanșa în derbiul seriei

Luni, 08 Decembrie 2025 13:30 | Publicat în SPORT

Pentru că în cursul săptămânii a jucat în "Cupa României", Sporting Lieşti și-a disputat jocul etapei a 16-a cu o zi mai târziu. Duminică, pe terenul din Liești, a fost derbiul Seriei a II-a din Liga a III-a, între Sporting și KSE Tg. Secuiesc. În pofida temerilor gazdelor, întâlnirea a fost controlată fără prea multe griji de elevii lui Cătălin Savu, care au jucat și fără doi titulari, Popa și Iordache. Stăpânirea jocului a fost încă de la început, Sporting luân ...
Pagina 41 din 18921