Un adolescent de doar 18 ani din Galați a decedat după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Este cel mai tânăr pacient care își pierde viața după ce s-a infectat cu Covid-19. Adolescentul avea multiple comorbidități, iar virusul nu a făcut decât să complice lucrurile. Până acum, în județul Galați, au fost înregistrate 150 de decese printre pacienții infectați cu coronavirus. Conform datelor oficiale puse la dispoziție de Direcția de Sănătate Publică Galați, la nivelul ...

Controale și amenzi de peste 74.000 de lei

Marți, 25 August 2020 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Autoritățile continuă, în sistem integrat, controalele pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Astfel, sub coordonarea Instituției Prefectului Județului Galați, structurile teritoriale ale MAI din județ, alături de polițiști locali și de reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției de Sănătate Publică, Autorităţii Naționale pentru Protecția Consumatorului și Autorității Na ...
Gălățenii care și-au programat concedii în alte țări sau care trebuie să meargă la muncă în străinătate, precum și toti cetatenii care doresc să se testeze, au acum la dispoziție un nou centru de testare Real Time – PCR pentru detectarea infecției cu noul coronavirus. Este vorba despre centrul deschis de laboratorul PROTEST DIAGNOSTIC și situat pe strada Brăilei numărul 15, la parterul blocului R1, în zona CEC – Potcoava de Aur. În contextul actualei pandemii de COVID-1 ...
Pacienţii cu forme medii de COVID-19 au evoluat spre bine după ce au primit, timp de cinci zile, tratament cu Remdesivir, însă continuarea tratamentului până la ziua a zecea nu a prezentat beneficii şi nu a scurtat în mod semnificativ perioada de internare în spital, arată datele unui nou studiu, citat de Reuters, scrie Agerpres. Studiul a fost realizat pe 600 de pacienţi, iar concluziile au fost publicate în Journal of the American Medical Association. Datele strânse arată că p ...

COVID-19 | Mulți bolnavi în rândul personalului medical

Marți, 25 August 2020 06:30 | Publicat în SĂNĂTATE
6,3 la sută din bolnavii de COVID din România sunt angajați în sistemul de sănătate. La fel de mulţi ca în Italia, dar procentul este dublu faţă de cel din China, de exemplu, spune Viorel Rotilă, managerul Federaţiei “Solidaritatea Sanitară”. 28 dintre cadrele medicale infectate cu SARS-COV2 au murit, potrivit Mediafax. În total, aproximativ 6.000 de cadre medicale din România s-au îmbolnăvit de COVID-19. Medicii afirmă că boala provocată de noul coronavirus are forme mai ...

Cât de aproape suntem de vaccinul anti-COVID?

Luni, 24 August 2020 11:35 | Publicat în SĂNĂTATE
Vaccinul anti-COVID dezvoltat de Astra Zenecca în colaborare cu Universitatea Oxford se află deja în faza a treia, cea a studiilor clinice de mare amploare. În faza I şi faza a II-a a studiului clinic făcut în Marea Britanie, vaccinul a generat răspuns imunitar puternic în organismul tuturor celor peste 1.000 de oameni vaccinaţi şi şi-a dovedit siguranţa. Astra Zeneca s-a angajat să nu facă profit de pe urma vaccinului anti-COVID pe timpul pandemiei. O doză din vaccinul numit AZ ...
Elevii trebuie să prezinte în prima zi de școală - 14 septembrie - o declarație pe propria răspundere semnată de părinți, care își asumă că, în ultimele 14 zile, copilul nu a prezentat simptome specifice unei afecţiuni cu potenţial infecţios, nu a fost diagnosticat cu COVID-19 și nici nu a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv. Declarația condiționează primirea copilului în colectivitate la începutul fiecărui ciclu de prezența fizică în școală și va fi ...
În acest weekend, alți 89 de gălățeni (53 sâmbătă și 36 duminică) au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS-COV-2, ceea ce face ca numărul total al îmbolnăvirilor din județul Galați să ajungă la 2.810. Totodată, în ultimele 48 de ore, au fost raportate cinci decese - trei sâmbătă și două duminică - printre cei care s-au infectat cu Covid-19, numărul total al deceselor ajungând acum la 137. Grav este că secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Județean este ...
Autoritățile continuă, în sistem integrat, controalele pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Astfel, sub coordonarea Instituției Prefectului Județului Galați, structurile teritoriale ale MAI din județ, alături de polițiști locali și de reprezentanți ai Inspectotarului Teritorial de Muncă, Direcției de Sănătate Publică, Autorităţii Naționale pentru Protecția Consumatorului și Autorității Na ...

Pandemia, impact major asupra tinerilor

Luni, 17 August 2020 01:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un studiu, prezentat de CDC (Centul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor), cea mai importantă agenţie federală pentru protecţia sănătăţii publice din Statele Unite, arată că un sfert dintre adulţii tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani au luat în considerare sinuciderea în ultimele 30 de zile. Dintre cele 5.412 persoane care au participat la sondaj, tinerii au prezentat cele mai multe semne de anxietate, depresie, idei de sinucidere şi dependenţă de droguri. Mai m ...
Pagina 199 din 246