De-a lungul scurtei sau prea lungii mele vieţi, aşa, pentru ca să nu mi se pară că (nu) fac nimic, am fumat trei apartamente cu câte trei camere fiecare, în buricul târgului, nu oriunde! Dacă traduc în ouă de găină contravaloarea cestor locuinţe fumate, nici măcar Acceleratorul de Particule de la Geneva n-ar putea a/mesteca în gigantica Omletă rezultată prin punerea în aplicare imediată a Contractului cu Marile Guverne ale Foamei şi Carităţii Mondiale! Am „inspirat” fu ...

Dragă Marie, iartă-mă că sunt întârziat în răspuns la epistolia ta copleşitoare şi importantă ca tine! N-am putut pentru ca să-ţi scriu fiindcă multe şi pârdalnice motive obiective au stat în calea intenţiilor mele romantice, pardosite cu doruri şi lacrimi devastatoare: ba n-am avut peniţă la condei, ba mi s-a rupt condeiul când mi-am târguit peniţă, ba o mâţă neagră mi-a vărsat călimara cu cerneală pe masa de sub gutui, unde stau şi gândesc la tine şi aştept ...

Pe Maria de la Şcoală am cunoscut-o la Biblioteca din Comună. Era o fetişcană mândruleană aproape mică de statură... şi nu ajungea la raftul dorit. M-am aşezat cum răzeşul lui Ştefan ce Mare, s-a suit şi a luat „Doina” lui Mihai Eminescu, interzisă în epocă. Mi-a mulţumit frumos şi zâmbăreaţă. Şi a plecat. Am plecat împreună, adică. Eu îmi luasem „Fefeleaga” lui Ion Agârbiceanu. Şi am mers. Şi am mers. Şi am mers. Drum lung. Şi glod mult. Şi moale. Purt ...

Pot să spun cu toată sinceritatea şi cu toată responsabilitatea şi argumentaţia din partea de sud a Moldovei de nord că Maria de la Frizerie-i o alcătuire mortală, o femeie după care au dat colţul o droaie de cicisbei, un morman de libidinoşi şi o mulţime de pierde-vară, pierde-toamnă, pierde-iarnă, pierde-primăvară, pierde-tot! Are cam cincizeci de kile cu tot cu salariu... cam o sută şi optzeci şi unu de centimetri pe înălţime când merge... şi tot atâta când doarme ...

A stat cu mine exact o lună, două săptămâni, patru zile, două ore, trei minute şi cincizeci de secunde... şi a plecat la monastirea din Adam, în calitate de măicuţă stagiară. Nu a mai stat cu mine fiindcă nu-i conveneau mofturile mele laice, nu-i priiau apucăturile mele romantice/cavalereşti, nu-mi suporta antagonismele în legătură cu dogmatica religioasă, nu-i plăcea când îi recitam „La steaua...” sub clar de Lună, când mă visam Zmeu, iar nu Făt-frumos, când o ve ...

Maria de la Contabilitate e una dintre cele mai parasimpatice Marii ale timpului şi spaţiului din dotare. O mie şi una de bucăţi am cunoscut şi am studiat de când mi le-a furnizat Dumnezeu, cu toate actele în regulă, cu instrucţiuni de folosire, cu certificate de garanţie, cu piese de schimb, cu felicitări, cu vorbe de baftă şi de duh, cu tot ce trebuie să aibă în componenţă o Marie autentică, năucitoare şi corespunzătoare unor bâzdâcuri de tip aero-terestro şi naval. S ...

De când te-a părăsit domnul 7,62 şi ai rămas să dai apă la moara Singurătăţii, totul a început să se scrie şi să se descrie, să se deseneze şi să se argumenteze, să se îndemne la Pace şi Iubire, la căutarea Punctului care poate fi Începutul şi Sfârşitul Cercului, adică a Roţii, a Rotundului... adică a Celui bizar şi îngâmfat şi încăpăţânat şi indiferent „fără de care nu se poate”!... Nu? De când ai rămas cu ochii pironiţi pe Steaua-ţi din ce în c ...

Sună telefonul. Apăs, pun la ureche, aud: „Bună ziua! Sunt Maria aceea! Nu sunt Maria cealaltă! Îl cunoşti pe poetul Simon Ajarescu? Dacă-l cunoşti, nu-i rău! Ştii să s-a mutat la ultima adresă, adresa unei stele, cum chiar dumnealui zicea, da? S-a mutat... de mult şi ceva, de când a părăsit Iasomia din Ograda poemelor sale! A plecat aproape nitam-nisam, nu a lăsat nici un bilet de adio, de revedere, de altceva...! Nu a ştiut nimeni ce are de gând să facă! Şi cred că num ...

A fost odată ca niciodată un nene. Dacă n-ar fi fost odată ca niciodată un nene, n-ar fi declarat nimic, niciodată. A fost la păscut vaca familiei pe linia strâmbă a orizontului înierbat şi îmburuienat până la cer. Vaca era galbenă şi păştea încet, liniştită şi elegantă ca o lăptăreasă autentică şi serioasă. Fiul ei, un viţel florean, după culoarea lui taică-său, fătat normal, nu prin cezariană, precoce şi umplut cu entuziasm, zburda prin brusturi, prin ştiri ...

Nu răspunde. Poate nu m-o fi auzit. Ori poate nu vrea să mai afle nimic despre mine. Poate n-am strigat corect. Poate n-o fi ajuns strigătul meu la ea. Sau poate n-o fi ajuns răspunsul ei la mine. Şi uite exact aşa am strigat: „Bună dimineaţa, doamnă Toamnă a mea! Sosesc să-ţi scriu pe negură sonete! Şi să intrăm cu ele în odaie! Pentru plecare nu mai sunt bilete! Tocmai la primăvară vine trenul de unde-ncepe steaua mea să cadă! Vine cu ea, s-o mai ridici o dată, măcar p ...