Parlamentul European (PE) rezultat în urma alegerilor europene din 6-9 iunie se reuneşte marţi în sesiune constitutivă, principalele puncte ale agendei fiind alegerea conducerii acestei instituţii şi supunerea la vot a propunerii ca Ursula von der Leyen să primească un nou mandat de preşedintă a Comisiei Europene. În prima zi a sesiunii, cei 720 de eurodeputaţi îl vor alege pe viitorul preşedinte al Parlamentului European pentru următorii doi ani şi jumătate. Malteza Roberta M ...
Urmează trei zile de foc pentru Galați, temperaturile maxime preconizate ajungând în jurul valorii de 40 de grade Celsius la umbră! Meteorologii au anunțat, că pe 13 și 14 iulie, în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, valul de căldura se va intensifica și au emis o avertizare de Cod Roșu. "Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură - umezeală (ITU) va depăși pragul critic ...
Cuca este una dintre comunele gălăţene în care primarul în funcţie, Mihăiță Vlad, nu a mai candidat la alegerile din 9 iunie, după ce a pierdut procesul intentat de Agenţia Naţională de Integritate.În aceste condiţii, candidatul PSD a fost Cristian Sandu, un tânăr din afara sistemului politic, dar profesionist al administrației. Acesta a câștigat funcția de primar al comunei cu 48,15 la sută din voturi, la o diferenţă de aproape 18% faţă de principalul contracandidat. R ...
* 644 dintre cele 745 de firme din domeniul comercializării pâinii verificate în luna iunie nu au respectat prevederile din domeniul protecţiei consumatorilor. Aproape 90%! Şi cică să mănânci sănătos! De unde, nene?* O reţea de spitale clandestine din Filipine oferă servicii de chirurgie plastică criminalilor fugari și celor care lucrează în centrele de fraudă online, pentru a-i ajuta să scape de arestări. De la transplant de păr și implanturi dentare, la perfuzii pentru a ...

Nicolas Cage, trei copii cu trei femei diferite

Duminică, 14 Iulie 2024 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Actorul Nicolas Cage, în vârstă de 60 de ani, a vorbit despre relația cu fiica sa, August Francesca, în vârstă de aproape doi ani, și fiii săi, Kal-El, de 18 ani și Weston, de 33 de ani, mărturisind că nu și-a imaginat că va ajunge să aibă trei copii cu trei femei diferite.„Sunt experiențe diferite. Fiecare dintre ei are altă mamă”, a spus actorul, potrivit People, adăugând: „Nu este ceva ce mi-am imaginat că se va întâmpla atunci când m-am îndrăgostit ori căsă ...
Disney pregăteşte o continuare a filmului de succes „The Devil Wears Prada”/ „Diavolul se îmbracă de la Prada”, din 2006, care le-a avut pe Meryl Streep în rolul Mirandei Priestly, redactorul-şef al revistei de modă Runway, și pe Anne Hathaway şi Emily Blunt în rolurile asistentelor ei hărţuite Andrea Sachs şi Emily Charlton, conform Variety, citată de News.ro. Scenarista filmului original, Aline Brosh McKenna, este în discuţii pentru a scrie următorul capitol.Nu este cl ...

Tornadele devastatoare se întorc în cinematografe

Sâmbătă, 13 Iulie 2024 13:00 | Publicat în MAGAZIN
Tom Cruise i-a surprins pe cinefilii britanici, luni seară, când și-a făcut apariția la premiera europeană a filmului „Twisters” de la Londra. Tom a ținut să fie prezent la această lansare pentru a-l susține pe Glen Powell, colegul său din „Top Gun Maverick”, care acum joacă rolul principal în „Twisters”, scrie Film Now. După aproape 30 de ani de la blockbusterul „Twister”, tornadele devastatoare şi temerarii care le vânează se întorc pe marele ecran într-o po ...
UPDATE ora 11,50: Apă Canal a anunțat finalizarea intevenției pentru remedierea avariei apărute în cursul acestei dimineți la magistrala de apă care alimentează cartierele Mazepa 1 și 2.  ”Avaria a fost remediată. Au început manevrele de încarcare a rețelei de apă pentru reintrarea în parametrii de debit și presiune.Operațiunile de oprire/repornire efectuate în rețeaua de distribuție pot conduce la creșterea turbidității în anumite zone din cele două cartiere. Soli ...

EURO 2024. S-a trezit Anglia!

Joi, 11 Iulie 2024 00:27 | Publicat în SPORT
Selecţionata Angliei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Olandei cu scorul de 2-1 (1-1), miercuri seara, pe BVB Stadion din Dortmund, în a doua semifinală a competiţiei. Anglia s-a calificat în a doua finală europeană consecutivă, eroul său fiind rezerva Ollie Watkins, care a înscris golul victoriei ('90+1) când toată lumea aştepta prelungirile. În prima repriză, olandezii au deschis scorul prin Xav ...
O femeie în vârstă de 66 de ani, din județul Galați, a murit miercuri, 10 iulie, după ce a fost lovită de un tren, în nordul județului. Originară din Negrilești, aceasta și-a pus capăt zilelor în cursul după-amiezii, aruncându-se în fața trenului regio Brașov-Iași, la Berheci, în apropierea podului de cale ferată. Mecanicul locomotivei nu a putut evita impactul, întrucât femeia, care ar fi așteptat apropierea trenului, s-ar fi aruncat pe șine în ultimul moment. Trupu ...